Încercam să citim destinul serii de vineri în spuma berii scursă dintr-o doză. Ne tot adunam în autogară şi din salut în salut, un vârf de papuc mi-a culcat doza care stătea pe bordură. Strop unit cu strop începea să ia forma Americii de Nord şi mi-am zis că sigur trebuie să fie de bine. Lumea nouă se arată doar celor care o doresc cu adevărat.

Şi dacă e altceva ce „stegarii” şi-au dorit mai mult vara asta, vă rog să-mi spuneţi sau să-mi arătaţi. Brava nouă lume „stegară” ştie că orice pasă greşită va fi recuperată, că orice sprint din primul minut va fi ajuns din urmă de un altul din ultimul minut, că orice cântec din tribună prinde într-un glas trecutul, prezentul şi viitorul „stegar”.

„Cu Steaguri în geamuri să fluture tare, căci noi FCM-ul cu toţii îl iubim”, coloana de maşini aglomera intrarea în Zărneşti şi sugruma străduţele din jurul stadionului „Celuloza”.

Ştiam de la amicalul din vară că ne aşteaptă un meci echilibrat. Însă acum veneam şi cu vreo câteva victorii după noi şi… şi nu prea ştiam cum să interpretăm asta. O bere vărsată pe asfalt se citeşte mai simplu decât aşteptările a 200 de oameni. Unii se aşteptau să fie mai simplu, alţii să fie mai greu? Naiba ştie!

Dar când a venit momentul imnului, ştiam cu toţii acelaşi lucru: În oraşul de sub Tâmpa este o echipă mare!

Tribuna de lemn care ne-a ţinut umbră pe toată durata meciului trepida şi scrâşnea din fiecare schijă. Grupaţi şi energizaţi de miza meciului, „stegarii” n-au tăcut decât în scurtele momente când puneau în ordine care cântec în ce ordine urmează.

E fain să ai de unde alege, e şi mai şi să-i vezi pe toţi în faţa ta uniţi sub „fularul galben-negru”, bucuroşi că „zile negre au trecut” sau reafirmând promisiunea că „oriunde şi oricând te vom urma”. Şi aşa, sub acoperişul ăla de lemn ţinut de nişte grinzi incerte, naţiunea Steagomană cânta pentru echipă, iar echipa juca pentru doamnele, domnişoarele, domnii şi copiii aceia.

Echipa! Oricât de fantasy ar suna, echipa este într-adevăr a noastră, a braşovenilor de aici şi din cele patru zări, a comunităţii. Nebunia verii în care am decis să ne băgăm banii, timpul şi tăt sufletul în clubul galben-negru a adus ieri prima victorie a unei toamne care va fi, probabil, cea mai frumoasă din istoria „stegarilor”.

Cea mai frumoasă toamnă a început cu o lovitură liberă care a luat pământul în faţa portarului, şi apoi ne-a luat pe noi toţi pe-un nor. Mulţam, Vîrli-gol!

Primul gol oficial al lui Alex Vîrlan a venit spre finalul primei reprize, prin minutul 45. Până la gol, „stegarii” au mai scos o dată în evidenţă păcatele terenului din careul de şase metri, şutul lui Horia Popa fiind cu greu respins de portarul gazdelor.

În repriza a doua, giallonerii au fost mult mai insistenţi pe ofensivă. Mai întâi a fost golul lui Fânariu anulat pentru un fault în atac comis anterior şutului de către Horia Popa. Apoi Cristi Cocan, excelent servit de Vîrlan în colţul careului mic, a ratat ocazia desprinderii în situaţie de unu-contra-unu. Câteva minute mai târziu, excelentul Vîrlan a fost aproape de dublă, şutul său de la aproximativ unşpe metri a ştergând transversala.

Deşi golul dat de el nu s-a pus, tonul dat a mers direct la vinclu. „Hai, mâinile sus toată lumea!”

Azi e zi de sărbătoare, joacă Steagu’-n deplasare!

Fiecare cu filmul lui.

Tari ca munţii!

Când un meci de fotbal e mai fain decât o casă din turtă dulce.

Oricâte te-ai întinde, pe Rusu nu-l poţi prinde.

Şedinţa tactică dintre reprize s-a ţinut în acest superb open space cu privelişte mirifică.

De Poe nu se trece.

Nu-i rău. Nu-i rău deloc.

O chitară mai lipsea.

Şi se vor pierde puncte, se vor pierde şi meciuri, ştim bine asta. Dar ne-am făcut o echipă de „stegari”, adică una visătoare, plină de speranţă şi frumos de imperfectă. Aşa că nu ne pasă prea tare, suntem în familie. #SteagulRenaşte prin noi!