Alexandria away

Deplasarea a început, de fapt, joi seară pe terasă la Tipografia. „Ştii că o să-ţi pară rău dacă nu mergi”, mi-a zis. Şi a venit cu mine.

După încă vreo câteva ore la birou şi prea puţin somn, vineri dimineaţă coboram pe Victoriei şi-mi admiram umbra lungă prin insulele de lumină. Mă sună şi mă-ntreabă cu un glas stins la cât pleacă trenul, că taxiul e blocat într-un ambuteiaj la Judeţean. Avem timp, nu-i bai. În gară – o îmbrăţişare, un Făgăraş, o rezervă de Silve negre, o cafea, un Crai Nou polifonic, un tren spre unde nu credeam vreodată că vom ajunge: Alexandria, via Bucureşti Nord. InterRegio-ul fugea spre Capitală şi mă felicitam pentru inspiraţia de a fi rezervat de dimineaţă locuri la Trans Olaianos. Pe cât de romantică părea ideea de a ajunge cu trei trenuri în Alexandria, pe atât de mare era anxietatea că în Roşiori vom ajunge cu cinci minute înainte de plecarea trenului spre Alexandria.

Până la rendez-vous-ul cu vocea TVR Sport undeva în Cotroceni, ne-am permis să devenim familiari cu KFC-ul Gării de Nord şi cu străduţele laterale ale Capitalei. Nimic nu-ţi vorbeşte mai bine despre posibilităţile şi farmecul acestui oraş decât o a plimbare braţ la braţ cu grandoarea şi decădarea sa. După o relaxare în Parcul Luigi Cazzavillian, unde boscorodelile cetăţenilor de vârsta a treia completau clinchetul unor şcolărei de la ceva instituiţie de învăţământ privată, am pornit spre punctul de întâlnire cu Marian.

De pe şoseaua Alexandriei urma să culegem şi un Boca echipat regulamentar cu eşarfă, tricou, tatuaj, pălărie şi ochelari. De-o vreme are o mândră la Capitală care-i este tare dragă.

În Câmpia Română ne-a lovit vreme de câţiva kilometri amintirea blestematului meci cu Steaua din semifinalele Cupei, din 2011. N-am întâlnit încă „stegar” căruia să-i fie jenă să admită că a plânsă de bucurie şi tristeţe la acel meci. Din contră, „am plâns când a dat gol Ilyeş / am plâns câne ne-au egalat ăia” au fost în 90% din cazuri urmate de un simplu „şi eu!”. Şi apoi o lungă tăcere, suficientă cât să revedem, fiecare în felul nostru, cum am fi câştigat Cupa chiar la noi acasă. „Sigur am fi învins atunci!” e cea mai mare certitudine a unui fapt care nu s-a întâmplat.

Curând, orizontul a început să fie desenat cu blocuri şi silozuri şi stâlpi de înaltă tensiune, apoi stadionul cu a sa tribună de beton ne-a apărut în dreapta. Era ora 16:58 când am ieşit din maşina parcată pe o liniştită străduţă din apropiere şi 17:05 când am auzit fluierul de start, semn că Alex Ţuţu, mijlocaşul nostru, îndeplinise rugămintea solicitată la telefon de a întârzia un pic începutul, cât să ajungem şi noi. După o călătorie începută la ora 7:30 dimineaţa, am urcat treptele tribunei în bastoane. Sute de oameni spărgând seminţe îmi asaltau auzul şi mă gândeam că acest cor nesincronizat îmi va acoperi vocea pentru comentariul meciului.

M-am panicat mai tare când teleormănenii au fost la o palmă de deschiderea scorului, asta după cu puţin mai înainte de marea lor ocazie Sică Burlacu al nostru încercase şi el poarta cu un şut de la distanţă. Boţia, în rol de atacant după accidentările lui Avram şi Ema Popa, a băgat un cap din interiorul careului tot pe lân… ah, la naiba, mai bine uită-te iar la rezumat.

Când Duţu a bagăt în sfârşit mingea în poartă aproape că nu-mi venea să cred. Ca „stegar” eşti mai degrabă obişnuit cu „ce-ar fi fost”-urile vieţii, aşa că atunci când astfel de comedii te iau în braţe nu prea ai idee cum să reacţionezi. „Ţi-a plăcut ce un-doi am făcut cu bara?”m-a întrebat la final, în iarbă, un Boţia gâfâind şi leoarcă de transpiraţia.

Cu notele de La Culoarea Galbenă şi Ce Echipă Avem încă răsunându-mi în urechi, după ce băieţii le-au pleznit din adâncul sufletului în vestiarul de sub tribuna stadionului, drumul spre Braşov mi se părea al naibii de delicios. Coada la bilete, incapacitatea automatelor şi supra-preţul unui bilet luat de la naş ne-au făcut să lăsăm în urmă ultimul tren spre acasă. Pamir şi gălăgia melodioasă a Gării de Nord ne-au fost din nou gazdă bună cât am aşteptat sosirea soluţiei de avarie.

Am intrat pe uşa apartamentului pe la cinci dimineaţa. „Vezi, ţi-am zis că ţi-ar fi părut rău”, au fost ultimele cuvinte pe care le-am auzit înainte de a adormi.

#SteagulRenaşte prin noi!

Un gând despre “Alexandria away

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.