Un motan gras se plimbă graţios deasupra tuturor meselor, un altul se uită din tocul uşii cu ditai ochii curioşi la tot ce mişcă prin prejur. Tâmpa îşi schimbă dsicret şi fără grabă garderoba şi aerul răcoros de septembrie amplifică parfumul a orice ai în sticlă sau pahar. Toamna în Braşov, tă-tă-tă-tăram!

Drumul printre castanii de pe Lungă are o schimbare de direcţie la Garnizoană. Văd printre blocuri stadionul şi, mă jur, parcă-l şi aud trimiţând o şoaptă: „hai, bă, odată!”. Norii pufoşi, de un alb strălucitor şi multiple variaţiuni de gri, leneveau peste Postăvar şi Ciucaş şi mai-mai c-ai fi vrut să-i tragi peste tine, să te mai încălzească un pic.

Adversarii din Horezu, nou-promovaţii ca şi noi, veneau pe „Silviu Ploeşteanu” neînvinşi. Noi am luat-o în freză deja de două ori sezonul ăsta, de fiecare dată acasă, încât victoria cu Pucioasa, din prima etapă, abia ne-o mai amintim. Da’ aveam un feeling din ăla, ştii? Că totul va fi bine în final, chiar dacă pe parcurs semnalul devine intermitent. La naiba, vedeam chiar cu pureci după toate ocaziile alea ratate până la pauză. Dar mi-am tot zis, şi-n gând şi şi cu voce tare la microfon, că e rost de o zi din aia galben-neagră.

Speriaţi de răcoare şi de norii de ploaie, doar fanaticii au ales dezolarea tribunelor bătrânului nostru stadion. E trist că într-un oraş cu 250 de mii de oameni există doar 400 de fanatici „stegari” (bă, ăştia care sunteţi plecaţi p-afară sau care n-aţi putut ajunge la meci din cauza a diverse, v-am inclus şi pe voi la numărătoare), dar ăştia suntem. Partea bună e că de aici lucrurile pot doar urca, mai jos chiar nu se poate. Tre’ doar să ne venim naibii şi noi în fire şi să nu ne mai lăsăm dezbinaţi de tot felul de prostii trecătoare. Steagu’ – pentru el trăim şi el trăieşte datorită nouă. Ar fi bine să nu uităm asta.

Despre meci? Boţia a fost iarăşi prezent cu bucuria, trimiţând în plasă centrarea lui Strătilă pentru 1-0, după o fază colectivă tare arătoasă. Îmi pare super rău de ratarea aia a lui Răduţoiu, care după un-doiul cu acelaşi SS a trecut cu drift de doi adversari, dar şi-a văzut apoi şutul respins de portar. Din rezumat nu reiese cât de tare am dominat repriza a doua, atâta doar că nu prea am reuşit să ajungem în situaţii clare de finalizare ca în primele 45 de minute. Ba Avram a avut un şut blocat de apărare, ba Pove n-a dat ca lumea în minge din şase metri. Momentul cheie, până la golul lui Strătilă evident, a fost intercepţia lui Fane Răchişan în careul nostru, care efectiv a apărut ca un iepure din joben pentru a le sufla adversarilor lovitura de graţie.

Începuse de mult să plouă, dar T2-ul nu s-a oprit din cântat vreo clipă. Şi apoi penalty-ul din minutul 90. Mingea centrată de Voicu din tuşa stângă a găsit singurul vârf de munte pe care nici un nor nu-l poate acoperi – Fruntea lui Avram – de acolo s-a dus spre Strătilă, a cărui încercare de finalizare a fost abrupt şi neregulamentar stopată de un adversar. Din careul de şaispe metri, Strătilă a ajuns în faţa Tribunei 1 cu propria sa versiune la dancing in the rain.

Adevăraţii.

Cu doar câteva zile înaintea aniversării a 44 de ani de la uluitoarea victorie cu Beşiktaş, parcă o astfel de victorie, fie ea şi-n Liga a 3-a contra unui nume oarecare şi-n faţa unei asistenţe modeste, reprezintă modul perfect de a marca momentul.

Inima Steagului bate în continuare.