Prima dată am fost la meci pe stadion când aveam 9 ani. Săptămâna asta, adică 20 de ani mai târziu, am semnat contractele de reziliere a 11 fotbalişti. Salut, sunt preşedintele clubului de fotbal de care m-am îndrăgostit atunci când eram mic – Steagu’!

N-am cum să-ţi vorbesc doar din postura de preşedinte. E imposibil şi ar fi şi incorect, atât faţă de tine, cât şi faţă de mine. Anii de stadion m-au modelat în omul care sunt astăzi. Dacă îmi ceri să fac această separare, înseamnă că în viaţa ta nu există ceva echivalent cu un drum făcut chircit pe culoarul trenului de noapte sau cu împărţirea unui senviş în patru.

După ce în vara lui 2017 am asigurat împreună cu alţi 120 şi ceva de oameni continuitatea Steagului pe gazon, înfiinţând SR Braşov după falimentul FC-ului, în iarna asta ne uităm spre lumină dintr-un hău în care pe 14 iulie 2017 nu mai credeam că vom ajunge vreodată.

Cu datorii de puţin peste 120 de mii de euro, îmi împart timpul astfel: gândindu-mă cum să facem rost de bani şi visând cum să facem rost de bani. Nu-mi place să vorbesc despre alţii şi să lipesc etichete pe care scrie „vinovat”, dar cei interesaţi şi cei curioşi de această situaţia trebuie să ştie că s-a ajuns în acest hău din cauza incompetenţei, aroganţei şi naivităţii. Naivii am fost noi, suporterii, cei care am pus bazele echipei în 2017, care am crezut că anumite decizii şi anumite persoane nu vor avea un impact (atât de) negativ asupra acestui proiect.

Sunt rezonabil, după cum vezi.

Pentru a fi linişte la echipă, n-am fost pe cât ar fi trebuit de vocali. Pentru că nu suntem „oameni de fotbal”, nu am fost suficient de hotărâţi să punem piciorul în prag la momentul potrivit. „Suporterii nu au ei treabă să aducă bani la echipă. Ei trebuie să stea în tribună”, îmi spunea un „om de fotbal” în vară, înaintea sezonului, când i-am spus că implicarea directă a suporterilor ar fi extrem de benefică pentru club. S-a dat cu flit tocmai oamenilor datorită cărora exista acest club.

Bun, atunci i-am lăsat în pace şi noi ne-am văzut de a fi suporteri. Între timp, promisiunile salariale făcute către jucători în vară s-au dovedit nesustenabile. Mai pe româneşte: „hai să-i aducem, să le oferim salariile astea, şi vedem apoi cum le dăm banii”.

Toţi au un plan până la contactul cu realitatea. Din iulie şi până în prezent datoriile s-au tot acumulat. Către jucători, staff tehnic, personal auxiliar de la stadion, furnizori, bugetul de stat etc.. Prin soluţii de moment numite contracte de creditare s-au achitat salariile oamenilor pe lunile iulie şi august, dar asta nu a făcut decât să amâne inevitabilul petrecut în această săptămână.

Inclusiv noi, suporterii, am creionat un plan de la (re)preluarea echipei, dar diferenţa e că măcar nu facem promisiuni. Asta le-am și transmis tuturor celor din club (jucători, staff, personal). Dacă vor să audă minciuni, doar ca să meargă acasă mai liniștiți, le pot livra la kilogram cu cea mai senină și credibilă expresie.

Așa că majoritatea băieților au ales să-și rezilieze contractele, iar eu le-am pus semnătura. Fără presiuni să renunțe la ce li s-a promis în vară de alții, fără apucături de „om de fotbal”.

Efectele implicării noastre au început să se vadă de pe la sfârşitul primei săptămâni din noiembrie: baruri şi restaurante care s-au implicat în organizarea meciurilor de pe teren propriu, susţinerea deplasărilor, contacte stabilite cu companiile locale, a căror susţinere se va simţi şi mai intens din ianuarie 2019, dat fiind că este final de an şi majoritatea şi-au cheltuit deja bugetele de marketing, implementarea unui sistem online de cotizaţii pentru suporteri.

E ziua de Moş Nicolae, aproape o lună de când suporterii sunt implicaţi direct în toate aspectele ce ţin de administrarea clubului, şi toate cele listate mai sus sunt lucruri concrete, nu închipuiri. Nu e mult, într-adevăr, dar sunt lucruri pe care se poate construi.

Mi-aş fi dorit din suflet să-i putem ţine pe jucători şi să le asigurăm stabilitatea mult dorită, iar în primăvară să atacăm promovarea. Dar ar fi însemnat să-i amăgesc, să-i mint. Jucătorii şi toată lumea din organizaţie, spre cinstea lor, şi-au desfăşurat activitatea cât de bine s-a putut în condiţiile acestei incertitudini macabre. Au scuipat sânge, şi-au rupt umeri, picioare şi ligamente pentru Steagu’, pentru ca echipa să ducă la bun sfârşit turul. I-am privit pe toţi în ochi şi le-am mulţumit pentru sacrificiile făcute, şi mi-am cerut scuze pentru erorile altora.

Nu am forţat pe nimeni să plece şi nici nu am insinuat cuiva că ar fi bine să-şi facă bagajele. Cine e tentat să afirme contrariul, sper că are argumentele la el, cu nume, prenume şi CNP.

Jucătorii m-au întrebat ce va fi din retur şi le-am răspuns: clubul îşi va continua activitatea, dar nu le va putea susţine salariile pe care le au în acest moment. Dacă vor să rămână în condiţiile astea, eu sunt primul care îi îmbrăţişează. Dacă vor dori să plece, eu sunt primul care nu le va sta în cale. Tinerii echipei, Voicu, Abi, Dragomir, Nicolau, Toader şi Danciu au spus că vor să rămână. Lor le va fi alături veteranul Horia Popa şi, sper eu, veteranii Maxim, Cocan şi Dumbravă. Toto Şanta n-are nici un gând să se lase de fotbal, antrenorul Florin Stângă la fel.

Când ai atâtea chestii cu care trebuie să jonglezi, să stai  şi să răspunzi pe internet tuturor întrebărilor şi acuzelor şi suspiciunilor cade în planul secund. Dar am făcut-o şi pe asta, atât cât mi-au permis timpul şi nervii. Le-am prezentat celor care au pus bazele clubului oferta de preluare primită la mijlocul lui noiembrie şi răspunsul oficial dat de club. Discuţiile acestea au căpătat acum forma de parteneriat, nu se mai vorbeşte despre o preluare, iar o decizie va fi luată şi prezentată public în cel mai scurt timp posibil.

Dar observ că în ciuda întregii bunevoinţe manifestată şi pe net şi în viaţa reală, există comentarii în care mi se spune să-mi pun ştreangul de gât, să nu mai mint lumea, să renunţ la propriile interese, să arăt că am onoare, precum şi comentarii în care se sugerează că o construcţie machiavelică a stat în spatele îndepărtării jucătorilor, sau a unor anumiţi jucători.

Mi-a picat faţa. Jignirile şi recomandările să comit suicid nu mă afectează în vreun fel. Minciunile pot însă afecta relaţia clubului cu sporterii şi cu potenţialii parteneri.

Am încercat să pun toate aceste reacţii pe seama necunoaşterii, lipsei de informare, a fricii de un viitor incert. Doar că demonii din mine au dreptate de data asta: cei care scriu mizerii, le scriu cu convingerea că au toate informaţiile, toate datele, şi acela este adevărul. Orice alt argument îl bagă sub rubrica „lasă, că spui tu asta, dar mi-a zis mie cineva, aşa că…”.

Aşa că îngăduinţa nu e pentru târfe.

Cei din anturaj mi-au tot zis să nu scriu nimic la nervi, să las gândurile să se răcorească. Cred am exprimat mai sus destul de lucid şi coerent starea naţiei „stegare”. Dacă ai întrebări de orice fel, îţi răspund cu drag şi mai ales cu sinceritate.

Pace

p.s. facem treaba asta voluntari, fiecare avem joburile proprii pe care în această perioadă le-am cam neglijat. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături!

---