Când mi-a trimis Andreea, contabila clubului, prima foaie sintetică cu toate datoriilor clubului, spre finalul lui noiembrie 2018, și am deslușit din prima milisecundă un număr din șase cifre care începe cu cinci, primul gând a fost ”cum naiba o scoatem la capăt?”. Îmi asumasem că trebuie să facem ceva, tot ce se poate, dar în momentul acela nu vedeam decât o beznă lungă și tenebroasă. Și ea n-a ezistat să mă ia în brațe. Datoriile au continuat să crească, dar nu am cedat să luptăm pentru ceea ce știam că este bine.

Mi-am petrecut ultimii aproape trei ani navigând prin acest întuneric și încercând să fac tot ce se poate împreună cu alți suporteri (îi numesc astfel pe toți cei care au dat o mână de ajutor de-a lungul timpului). Am văzut și câteva scurte sclipiri de lumină în acest timp, care insistau să străpungă negrul de smoală din jurul meu, ca un fel de încurajări ale unei lumi pe care o părăsisem și care mă aștepta să revin. Dramatic, știu, dar așa arăta teama. Nu era doar teama de un eșec personal, ci și teama de a dezamăgi o grămadă de alți oameni, de a fi cel în mâinile căruia se va sfărâma ideea născută pe 14 iulie 2017.

Cine spune că în viața lui nu s-a temut de ceva, e un mare mincinos. Și unul chiar periculos.

După doi ani și jumătate, iată-ne aici: la două meciuri distanță de barajul de promovare în Liga a 2-a și cu trei sferturi din datorii achitate. Din punct de vedere sportiv puteam fi deja matematic calificați acolo la baraj – trebuie doar să ne uităm la blestemata serie a ultimelor trei meciuri de acasă. Dar, la urma urmei, când vreodată a ales Steagul nostru calea ușoară? ”Echipa Steagul Roșu are o condiție aparte în fotbalul nostru”, spunea celebrul jurnalist sportiv Ioan Chirilă. ”Este băiatul sărac ajuns în elita societății prin merite personale”. Și când te gândești că sâmbătă, în ultimul meci acasă din campionat, întâlnim invincibila Coronă, realizezi că băiatul ăsta sărac va trebui să producă o impresie a naibii de deosebită.

Dar pe lângă meciul din iarbă e și cel din afara terenului, dus pentru achitarea ultimelor datoriei la ANAF. În noiembrie 2018 nu vedeam acest moment. Mi se părea prea îndepărtat, ceva chiar din sfera unei speranțe care rămâne doar atât.

Cu sprijinul unor firme locale, cu sprijinul lui Răzvan Lucescu și al altor foști jucători „stegari” și, nu în ultimul rând, cu sprijinul vostru, al suporterilor, iată-ne ajunși aici, în preajma zorilor.

Dacă vreodată un bilet de meci a însemnat totul pentru acest club, atunci acum este acea dată. N-a fost când a costat 70 de lei cu Dinamo, Steaua sau Rapid, ori 200.000 lei cu Inter. E acum, la meciul din etapa a 17-a a seriei a 5-a din Liga a 3-a, cu Corona, când costă 50 lei la Tribune și 10 lei la peluză. Este un preț care de această dată nu a fost stabilit de numele și faima adversarului ori de ochii care salivează după o rețetă rapidă de încasări. E un preț stabilit de ceea ce vrem de la viitor și ceea ce știm că merită acest club, și acest oraș.

Hai, Stegarii!