De la Sibiu, cu prietenie

Braşovul şi Sibiul sunt două oraşe transilvane care au multe lucruri în comun. În afara poziţiei geografice, le mai apropie istoria, tradiţiile şi cultura. Ambele fondate de colonişti germani la începutul mileniului doi, s-au dezvoltat ulterior prin eforturile celor trei etnii care au convieţuit aici: saşi, români şi maghiari. Din păcate, de-a lungul ultimelor decenii…

0-7

Nu m-am documentat, dar bănuiesc că e o raritate ca un meci de fotbal disputat între primele două clasate să se încheie cu victoria la șapte goluri diferență a uneia dintre echipe. Și vorbim aici, totuși, de un meci jucat în Divizia B, nu într-o ligă de amatori în care una dintre echipe a jucat…

Zece întâmplări ciudate

Pentru noi 2013 începe de Dragobete la București contra echipei Dinamo. Deja cred că majoritatea v-ați dat seama care e dezastrul abordat în seara asta. Ne întoarcem iarăşi în luna mai, dar cu mult mai mulți ani înainte – 1965. Cu a doua apărare a campionatului și aflat la 4 puncte distanță de locul secund,…

Feţele condamnaţilor

Dacă imnul nostru începe cu „În oraşul de sub Tâmpa este o echipă mare”, asta nu înseamnă că băgăm sub preş chestiile… urâte. Am avut victorii mari, spectaculoase, memorabile, dar şi înfrângeri dure. La naiba, am fost snopiţi în bătaie pur şi simplu, dar n-au căzut capete, fotbaliştii şi-au văzut mai departe de treabă şi…

Un golgeter mai special al Steagului

În decursul istoriei stegare , cu siguranță fiecare epocă a avut propriul ei golgeter. Mai întâi, în anii 50 și începutul anilor 60 au fost David sau Fusulan, apoi a urmat dominația lui Năftănăilă, în anii 70 s-au remarcat Pescaru și Gergely, în a doua jumătate a anilor 1980 îl găsim pe Marin Barbu în…

Încă puţin

Dor de fotbal, dor de stadion, dor de Steagu’. Nu mai durează mult până începe iar frenezia. Sincer, nu mă interesează ce-o să fie. Vreau doar să fiu acolo în tribune cu băieţii, tineri şi bătrâni, cu fularele sub bărbie, să cântăm. Hai Steagu’ !

Reduceri la romanul „Eroi locali”

Cei care treceţi prin centru şi doriţi romanul ultra’ „Eroi locali”, puteţi opri la Librăria „Şt. O. Iosif” de pe Mureşenilor şi să-l achiziţionaţi cu 20 de lei. Dacă sunteţi mai comozi din fire sau vă aflaţi departe de Braşov, puteţi comanda cartea online de pe Depozitul de Cărţi, unde costă 16,40 lei, sau de pe…

Recunoaște personajele

No, două portrete. Da’-s caricaturizate. Ca să nu fie aşa de uşor. Băiat fain fiind, vă voi da şi câteva indicii. Prima caricatură este a unui „stegar” al anilor ’60-’70, iar a doua a unui „stegar” ’70-’80. Câştigătorul va primi felicitări sincere şi admiraţie nemărginită. Şi asta nu e tot! Va mai primi şi o…