Încercarea explicării unei rivalități | Brașov – Craiova

Meciurile în care se întâlnesc echipele FC Brașov și Universitatea Craiova pot fi socotite drept derby-uri prin prisma faptului că se întâlnesc echipele unor oraşe-capitală: Braşovul a Transilvaniei, Craiova a Olteniei. Dar rămâne la latitudinea fanilor şi a jucătorilor de a considera aceste confruntări „mai speciale”, pentru că n-are avea nici un rost să transformăm…

[Match-ul] O zi frumoasă

Cu o seară înainte de meciul cu CFR Cluj, norii negri ce acopereau de zile bune Braşovul s-au risipit şi albastrul cerului se arăta iarăşi oraşului de sub Tâmpa. Am perceput acest lucru ca pe un semn. Acum, iertat să-mi fie dacă scrisul o să pară confuz, dar alcoolul acumulat de-a lungul zilei de duminică…

[Match-ul] Ură

„Ură”, uite un cuvânt care descrie cel mai bine starea de spirit de azi. Vântul sufla cu ura părintelui ce-şi izgoneşte copilul din propria casă. Puţini au fost aceia care l-au înfruntat sâmbătă pe stadion. Mingea şutată de Ilyeş cândva prin repriza a doua, după un zbor molcom (aşa l-am perceput din cealaltă parte a…

[Match-ul] În familie şi E=mc2

Aşadar, am pierdut primul meci pe anul acesta, 1-2 cu Dinamo Bucureşti. C’est la vie, nici o problemă, „stegarii” arată că pot juca fotbal de calitate, numai că, dacă l-ar condimenta cu ceva mai mult tupeu, atunci ar fi o trupă cu adevărat beton armat. Cum am pierdut meciul ăsta? Evident, ca orice suporter ce…

Vorbele Căpitanului

În prima parte nu ne-a prea ieşit ce vroiam să facem, însă în repriza a doua, publicul efectiv ne-a împins către victorie. Au fost incredibili! Cînd îi auzi cum te încurajează, uiţi şi de oboseală, de dureri şi de tot şi mănînci terenul pentru echipă. Nu am jucat pe nici o primă, am dat totul…

Full Option

Cum doriţi să fie meciu’ ? Dom’le, aş vrea un meci cu de toate! Stadion plin,  prezenţă bună a oaspeţilor (circa 200 de gălăţeni), atmosferă de meci mare, incidente, suspans, drama şi bucurie fără frontiere. Un meci cu de toate, aşadar. Dacă aş fi fost un cronicar scriind pentru un ziar, ar fi trebuit să…

O frumoasă zi de marţi

Luni seară am revăzut la stadion aglomeraţia din anii copilăriei. Cozi lungi la casele de bilete. Cozi lungi la porţile de intrare. Oameni care strigau după stewarzi. Stewarzi care se uitau haotic în stânga şi-n dreapta de parcă l-ar căuta pe cel care a ascuns manualul cu instrucţiuni pentru astfel de momente. Afară, steagurile în…