Emoţie de septembrie

Am fost acolo pe teren şi am văzut.  Am văzut sprintul de a prinde un loc  în faţa tribunei. Am văzut  mânuţele frământându-se în aşteptarea coregrafiei. Am văzut privirile cu care se încurajau unii pe alţii ca înaintea unui mare meci. Am văzut sclipirea aceea din ochii lor, sclipire care nu era doar reflexia nocturnei…

Proiecte cu Viorel Morari

Suporterii care au dorit să vină ieri la stadionul Tineretului au petrecut două ore interesante pe fotoliile de la Tribuna oficială, în compania directorului de marketing al clubului, domnul Viorel Morari.  Atmosfera a fost ok, pentru o primă întâlnire atingându-se destule teme. Nea Viorel are multe idei  şi este plin de entuziasm. Unii suporteri au…

Şi-au luat stadionul înapoi

Acum câţiva ani, la o discuţie ocazională cu cei din conducerea clubului, unul dintre suporteri a făcut o afirmaţie de genul: „stadionul este casa noastră”. La care, cu un ascuţit simţ al proprietăţii, patronul Neculaie a replicat tăios:  „Poftim? Stadionul este al MEU!”. Nu are rost  să mai discutăm  acum despre nivelul de înţelegere al…

La Sfântu, după 33 de ani

Articol de Beko Laszlo La startul fiecărei ediţii de campionat, speranţele de mai bine sunt intacte. Nu ştim care va fi deznodământul la final, poate nici nu prindem finalul, sau poate ne vom bălăci în mediocritatea fotbalului românesc de liga a 2-a. Poate se va întampla o minune şi vom avea pretenţii la şefia ligii.…

Marşul stegarilor, câteva consideraţii

Acest  marş al tăcerii, iniţiat de Csaba Gyorffy, ar putea fi un moment de solidaritate stegară, generaţii diferite, jucători, suporteri.  Pentru actuala structură a clubului, el vine cam în ceasul al 13-lea, falimentul fiind inevitabil. Miza este ce va urma după 3 august.  Se zice că marşul ar trebui să sensibilizeze opinia publică şi autorităţile…

Steagu’ contra Steagu’

Duminică seară, pe „Silviu Ploeşteanu”, la finalul turneului memorial Mihai Ivăncescu. „Stegarii” – suporteri – şi „stegarii” – jucători – într-un meci în care s-a constatat că Alfred Folberth, Vasile Gherghe, Nelu Mandoca sau Ionuţ Pârvu ar putea fi folosiţi ca arme secrete de FC Braşov în viitorul sezon, alături de un Mitel super-extra-hiper motivat de banderola galben-neagră…

Copiii Steagului

Câteva faze de ziua copilului, care ne dau speranţe că continuitatea nu ţine doar de viitorul patron/investitor. Căci, dacă nu ai suflet, la ce bun banii? Suspectez că puştiul ăsta a purtat negocieri dure cu ai săi până au acceptat să-l ducă în peluză, cu galeria. Nu ştiu câte teme sau câţi de 10 pe linie le-o fi promis, dar…

Despre ce-a fost la meciul cu UTA şi cum se comentează un gol

Mă uitam cu Norge după meci la o filmare Dolce Sport din timpul „bătăliei” cu steliştii, cum a numit-o un prieten, de la meciul cu UTA. Îţi sună dubios „bătaie cu steliştii la meciul cu UTA”? Păi, nişte idioţi din galeria UT-ei sunt tovarăşi de ultraserie cu nişte idioţi de stelişti. Că na, când fondatorul…