Mă simt aşa de singur şi străin când ies din casă în zi de meci cu fularul la gât, încât mă îndoiesc de propria-mi sănătate psihică. Oamenii mă privesc intrigaţi şi aproape că îi aud cum îşi pun tot felul de întrebări: de ce-l poartă? care-i ocazia? ăsta chiar ţine cu Braşovu’ ? Nu contează, mi-l aşez mai bine când o rafală de vântă îl dă într-o parte şi merg înainte spre stadion. Să te simţi singur şi străin în propriul tău oraş în zi de meci este un sentiment pe care nu-l doresc nici unui suporter, oricare i-ar fi culorile. Câteodată, senzaţia poate fi aşa de apăsătoare încât îţi pui întrebarea dacă oare azi la stadion o să mai vină cineva în afară de tine.
Pe măsură ce mă apropii de stadion încep să mai zăresc ici-colo câte-un purtător de fular sau eşarfă şi prind încredere. Dar, apoi, durează atât de mult până mai văd altul, încât iar îmi chestionez abilităţile de percepere a realităţii. Bă, dacă în dorinţa ta de a nu fi singur ăla a fost doar o proiecţie a disperării tale? Şi ajung la stadion şi inima-mi vine încetul cu încetul la loc. Nişte oameni cu fularul la gât stau în picioare în jurul unei mese şi mănâncă nişte sendvişuri, fumează, povestesc, râd. Un om mai mare cu fularul la gât strigă după un om mai mic cu fularul la gât să alerge mai uşor şi să fie atent la maşini. Delirul de mai devreme mi se pare simpatic.
Mai e un sfert de oră până începe meciul şi chiar dacă nu ne mai înghesuim la poartă ca pe vremuri spre disperarea jandarmilor, îmI zic că încă-i bine. Un puştan cu fularul la gât, cred că are maxim 10 ani, mă întreabă dacă poate să intre cu mine pe bilet. Puştanii, dacă te văd că zâmbeşti, iau asta ca un semn de slăbiciune, aşa că, deşi în interior mă hlizesc ca o domnişoară, pun o faţă sobră, mâna peste umerii lui şi-i zic: bine, hai. Nu ştiu dacă asta înseamnă că îmbătrânesc sau că am ajuns deja acolo. Cred că, mai degrabă, e un ritual de trecere care ajunge la desăvârşire. Şi ăsta micu’ ? – întreabă un steward. E cu mine, îi răspund şi-l trag mai aproape. Un uriaş de 100 şi ceva de kile cu fularul la gât lângă un sac de puf cu fularul la gât. Mi-e un pic jenă de mine în clipa asta: cum ai putut crede, bă boule, că o să fii singur azi?
Susţinere blog
Dacă ţi-a plăcut ce ai văzut, poţi susţine blogul printr-o donaţie minimă de 1 Euro.
€1,00
La Stegaru' 
Oare de ce Oamenii nu mai au timp si chef pentru pasiunile lor?
Cei care merg la meci sunt din ce in ce mai putin. Cei care citesc o carte (din cand in cand) sunt din ce in ce mai putini. Cei care colectioneaza timbre sunt din ce in ce mai putini. Cei care scriu pe forumuri si bloguri sunt din ce in ce mai putini. Cei care asculta muzica sunt din ce in ce mai putini. Cei care iubesc (nu cei care fac sex) sunt din ce in ce mai putini. Daca se face intersectia acestor multimi s-ar putea sa avem surpriza sa lasam putine elemente in afara multimii rezultate.
Dar … cei care se uita la „talk-shows” politice sunt din ce in ce mai multi. Cei care stiu totul despre procurori, deneasti si diicotisti sunt din ce in ce mai multi, ca si cei care stiu totul despre politicieni, corupti, de preferinta.
O sa treaca si perioada asta. Dar, dupa ce se va trage linie, vom avea ce aduna? Vom avea ce imparti? Sau vom avea doar ce scadea?
Totusi, mai exista cate un pusti cu vreun fular oarecare la gat. Mai sunt sperante …
Un puștan de la Pitești, tot mergea la meciurile echipei din Liga a 2-a care se va numi în curând (spune conducerea), FC Argeș 2014. Se va lua palmaresul, nu se va lua a început să i se scârbească să audă numai minciuni și să vadă că de echipa care s-a atașat în doi ani v-a dispărea. Doar din simplu motiv că are contract cu Primăria. Nimeni pe stadion, decât cei mai în vârstă care l-au prins pe Dobrin, Doru Nicolae, Chivescu în teren în generația veche când FC Argeș și FC Brașov erau printre cele mai tari din Divizia A. O liniște pe stadion cum rar vezi la o echipă care a fost cândva mândria orașului. Pasiunea a dispărut odată ce FC Argeș a dispărut definitiv, se trăiește doar din amintiri și asta îl doare pe suporter cel mai tare. Timpul a trecut și văzând că nimic nu se schimbă și că toți sunt pe interes, a dat de o persoană minunată, în alt loc al României, Brașov. Mergând la Brașov pentru EA cam în fiecare weekend, s-a gândit să mai schimbe aerul și s-a tot plimbat prin Brașov. Zărind ‘Tineretului ‘ brusc având un fior și niște emoții. Își aminti că văzuse pe Youtube niște filmulețe cu una din cele mai frumoase galerii din țară, cea a Stegarilor din Brașov. Își amintii că fotbalul se joacă se pasiune, iar suporterii adevărați vin la stadion indiferent de cum evoluează echipa și necontând divizia unde joacă. Acum, după aproximativ 3 ani de iubire a Brașovului și 5 ani de la dispariția FC Argeș, singurul refugiu care l-a preferat tânărul a fost Brașovul. Fiind anti-bucurești și neavând unde și chiar de avea, tot la Brașov ajungea. Chiar de neavând posibilitatea de a ajunge pe ‘ Tineretului ‘ pentru meciurile de acasă, este exact cum este un fan la Brașovului plecat din Anglia, Spania, Italia. În față la televizor, sperând că Stegarii vor face o impresie frumoasă la fiecare meci, acasă sau deplasare. Tânărul stegar se pregătește pentru a deveni un om, cineva în această societate și ia în calcul tot ce este posibil ca să ajungă cât mai curând pe ‘ Tineretului ‘ și a susține ceea ce a început să iubească cu ceva ani în urmă.
# Nu, nu se poate numi că sunt suporter adevărat. Dar e ceva ce nu am trăit până acum nici la meciurile de la FC Argeș de acum o vreme.
# Puteți a mă înjura, aș putea să vin cu trenul și cu orice altă posibilitate, dar ai mei sunt foarte stricți vis-a-vis acest subiect, deocamdată.
Puștanii vin la stadion, trebuie doar să vină.. odată, de două ori și să simtă ce este acela un meci de fotbal, ce este aceea dezamăgire, bucuria de la gol/victorie. Sunt sigur că fotbalul românesc are o șansă în viitor și chiar cred că pot reveni echipele de acum o vreme, care ne făceam pe noi românii să fim mândrii că avem asemenea sportivi la noi în țară. Vremurile s-au schimbat și chiar nu îți mai vine să dai banii să te duci în deplasări sau să dai 10-15 lei pe bilet acasă. Din păcate, tot mai puțini la stadion și din rău în mai rău pentru că a apărut și insolvența. FC Brașov își va reveni! HAIDE STEAGU’ !