Semnele au fost acolo de la începutul sezonului. De la meciul provocator de aritmii din turul 2 al Cupei României, cu Kids Tâmpa, la supradoză de extaz de după victoria cu noul FC Brașov (clona Coronei), și continuând cu speranța prefăcută în nisip la finalul meciului Hermannstadt II, din toamna trecută, când o egalare obținută în ultimul minut s-a transformat într-o înfrângere în prelungiri.
La imediata împlinire a cinci ani de la începerea proiectului Steagul Renaște, bineînțeles că ne-am fi dorit cu toții o celebrare cu promovarea pe masă. Până la urmă, această cursă nebună pentru evitarea retrogradării în liga unde a început toată povestea, a 4-a, a scos la iveală, atât în teren cât și în tribune, energii pe care nu le mai credeam posibile după parcursul dezolant din sezonul regulat.
Trebuie să dai un scroll prelungit în timeline-ul istoriei „stegare” pentru a găsi un chin similar, iar degetul deja ți-ar fi un pic amorțit până când ajungi la sezonul 1948/49 al Diviziei C, Liga a 3-a de-atunci. Din 13 echipe, Steagu’ era a 12-a la finalul turului, cu doar două victorii și trei egaluri. În pauza de iarnă autoritățile au decis desființarea eșalonului al 3-lea, așa că aia a rămas cea mai proastă linie de clasament în istoria echipei. Până anul ăsta.
Când s-a terminat sezonul regulat al ediției 2021/22, pe 26 martie 2022, „stegarii” erau fără victorie de opt meciuri, din 2 noiembrie. Nu înseamnă că am trăit patru luni și jumătate plictisitoare, doar că a fost genul de neplictisitor în care speranța s-a transformat în tristețe, iar apoi aceasta a căpătat varii grade de disperare, ajungând să flirteze cu descumpănirea.
Imediat după acea a treia – și ultimă! – victorie a sezonului regulat, cu Sepsi II (2-0), „stegarii” își propuseseră ca returul să însemne o absolvire de toate dezamăgirile primei jumătăți de campionat. Au reușit, în schimb, să se scufunde spre noi adâncimi. S-a irosit un avantaj de două goluri la Rășinari, cu Hermannstadt II, pentru a pierde iar în prelungiri, cu Plopeni, acasă, „stegarii” s-au găsit în deficit de două goluri după doar 11 minute, dar la pauză s-a intrat cu 4-2 (!!!), apoi în loc de 5-2 s-a terminat 4-4, ăsta fiind și ultimul rezultat pozitiv pentru următoarele cinci meciuri, un 0-0 la KSE Tg. Secuiesc trăgând cortina peste cel mai slab parcurs din istoria clubului, cu doar 3 victorii și 4 egaluri după 18 meciuri, doar golaverajul salvându-ne de la clasarea pe ultimul loc, fiind la egalitate de puncte cu Kids Tâmpa (13).
Astfel, după ce în primăvara anterioară jucam să promovăm în Liga a 2-a, acum urmau un aprilie și mai în care luptam pentru supraviețuirea în L3. „Stegarii” erau la patru puncte de salvare înainte de startul play-out-ului, fiecare meci fiind unul care musai trebuia câștigat pentru a evita un destin complicat.
După primele 45 de minute din play-out, echipa suporterilor „stegari” privea spre rămânerea în Liga a 3-a de la cinci puncte distanță. La pauză Blejoiul conducea cu 1-0.
În repriza a doua, însă, brașovenii au reușit să transpună ambiția și în jocul propriu-zis, iar Robert Elek, veteranul de aproape 34 de ani, a contribuit cu o dublă la răsturnarea scorului și obținerea unei victorii importante (3-1). Etapa următoare s-a jucat primul meci cu casa închisă din play-out, toate cele 450 de bilete puse în vânzare fiind epuizate, dar un Steagu’ rămas în zece oameni la scurt timp după pauză n-a putut mai mult de 0-0 contra unui CSO Plopeni care-și menținea avantajul de patru puncte în lupta pentru salvare. Victoria acelei zile a venit însă în Tribuna a 2-a, unde suporterii au cântat neîncetat pe tot parcursul meciului și inclusiv minute bune după fluierul final, ceea ce a făcut pe cineva să concluzioneze la plecare întreaga stare de spirit: „gândiți-vă dacă eram la promovare, dacă acum e atmosfera asta”.
Iar atmosfera asta a făcut ca volumul galeriei să crească meci de meci, prestația acesteia devenind ea în sine, după doi ani de restricții din cauza pandemiei, un punct de atracție pentru „stegarii” dezamăgiți de mizele echipei în acest sezon.
Fane Răchișan a știut ce are de făcut la Târgu Secuiesc, după ce fundașii centrali adverși s-au încurcat în degajare, apoi același Răchi a adus peste o săptămână, cu Kids Tâmpa, în al șaptelea minut al prelungirilor, o nouă victorie, „stegarii” revenind iarăși după ce au fost conduși. Bucuria a fost dublată de faptul că băieții în galben-negru săreau pentru prima dată peste linie, devansându-i pe cei de la Hermannstadt II la golaveraj. Dar fix sibienii au fost cei care ne-au băgat sub linie în etapa următoare (1-0), ceea ce însemna că returul play-out-ului începea cu aceeași nevoie obligatorie de victorie. Călcâiul lui George Linguraru și scărița lui Adrian Stoian ne-au indus un străin sentiment de liniște, dar în ultimul sfert de oră a fost nevoie de o paradă supranaturală a portarului Bogdan Căucă pentru a salva victoria amenințată de golul oaspeților.
Dușul cel mai rece din play-out a venit la Plopeni, când avantajul rapid luat de „stegari” a fost sfârtecat până la final de gazde (4-1), fiind refăcută diferența de patru puncte între retrogradare și salvare.
Sângele rece al căpitanului Vlad Olteanu a adus iarăși bucuria în prelungiri, succesul contra unui KSE care trăgea de egalul ce le asigura salvarea matematică determinându-i pe fanii „stegari” să ia cu asalt în etapa următoare stadionul ICIM, pentru derby-ul cu Kids Tâmpa, dovedind pentru a nu se mai știe câta oară că suporterii sunt una și spectatorii sunt cu totul altceva, ca să adaptăm puțin filosofia unui politician local la realitate.
În aceeași zi în care noul FC Brașov (clona Coronei) câștiga barajul de menținere în Liga a 2-a în fața a circa 1000 de spectatori care au intrat gratuit și apoi i-au lăsat pe jucători să-și facă singuri galerie, alți 1000 de spectatori plătitori, fani ai SR-ului și admiratori ai celor de la Kids, au luat loc în ruinele ICIM-ului, creând o atmosferă necunscută oricărui meci dintre penultimele clasate oricărei ligi a fotbalului românesc.
Deși deja retrogradați, cei de la Kids au jucat la victorie și a fost rândul lor să găsească în prelungiri golul care a făcut diferența și care a provocat decepția colectivă în tribuna „stegară”. Scandalul iscat după meci pe gazon de aplauzele arogante ale unor jucători și oficiali adverși a completat în cele din urmă un meci care a avut tot ceea ce fotbalului nostru îi cam lipsește pe majoritatea stadioanelor: ambiție, rivalitate, orgoliu, atmsoferă, nervi și niște beri reci care să la stingă pe toate până se vor aprinde iar la meciul următor.
Pentru „stegari”, meciul următor, ultima etapă a play-out-ului, însemna un singur lucru: victorie. Nu conta la câte goluri, nu conta ce se întâmplă pe alte stadioane, doar victorie să fie.
Nici ploaia torențială cazută cu câteva ore înainte de meci, nici reprizele intermitente de picurări care au urmat n-au au putut convinge circa 600 de „stegari” să aleagă Steagu’ TV în detrimentul stadionului. Cu biletele epuizate și cu speranțele dincolo de norii negri și gri rămași peste Țara Bârsei, T2-ul a cântat și transpirat deodată cu jucătorii, iar jucătorii…
Golul marcat de Bogdan Căucă din lovitură liberă în august, spre finalul meciului cu noul FC Brașov (clona Coronei), era deja parcă rupt dintr-un film care părea că întinde coarda credibilității la limită. Dacă scenaristul încheia filmul cu același Căucă, la aceeași poartă, șutând la același vinclu și marcând pentru salvarea de la retrogradare în ultimul meci al sezonului, am fi spus că e ficțiune și că așa ceva nu se poate întâmpla în viața reală, și mai ales nu la o echipă din liga a treia. Le-am fi spus tuturor ce vrăjeală de film am văzut și că nu are rost să-și piardă timpul cu așa ceva.
Doar că asta chiar s-a întâmplat. Același Căucă, la aceeași poartă, a șutat la vinclu și a marcat pentru salvarea de la retrogradare în ultimul meci al sezonului. Apoi Andras Gödri a făcut 2-0 ca să stăm un pic mai liniștiți pe final. Doar un pic, pentru că Steagu’ e totuși echipa aia capabilă să te facă să trăiești în opt luni cât într-o viață întreagă, să o iubești, să o renegi dar să nu te poți despărți de ea, să te împaci și să o iubești mai departe cu toate defectele și păcatele sale.
La final, după ce Stoian, Danciu și Răchișan au dat tonul serenadelor împreună cu suporterii, Cenk Firat a înfipt un steag în punctul de la mijlocul terenului, al casei noastre. Cu puțin noroc, cu mai multă înțelepciune și cu o mai bună organizare, poate că înfingerea steagului la centrul terenului se va face în alte circumstanțe sezonul următor.
STEAGU’ SUNTEM NOI!
La Stegaru' 