Incidente cu suporteri „stegari” acum… 80 de ani!

Sper ca într-o zi să reuşesc să mă aşez la o bere cu băieţi din vechea gardă şi să întindem fundaţia unei mini-istorii a fanilor „stegari”. Mi se pare importantă treaba asta. Suporterii „stegari” au fost o parte integrantă a comunităţii şi merită evidenţiaţi, recunoscuţi chiar ca o cultură fără de care oraşul ăsta ar…

Fotbaliştii români în cele două războaie mondiale, ep. 2: Aviatorii din WW2 [actualizare ianuarie 2024]

Jocul pentru gentlemeni practic de huligani nu era un secret pentru cavalerii cerului din al Doilea Război Mondial. Un dribling artistic, o deposedare perfect sincronizată sau un gol superb puteau substitui între misiuni adrenalina dată de mașinile lor zburătoare. Eliberarea Basarabiei de sub ocupaţie sovietică pe 26 iulie 1941 a însemnat şi reluarea competiţiilor fotbalistice…

Copiii din ziua de azi

Ori de câte ori mai auziţi expresia „copiii din ziua azi” folosită ca început de reproş/critică – de obicei o aiureală – la adresa, ei bine, la adresa copiilor din ziua de azi, arătaţi-i expertului în comportamente generaţionale un clip de la meciul de aseară cu Norvegia, în care copiii din ziua azi cântă imnul…

Portughezii Braşovului

Au marcat istoria „stegară” a ultimului deceniu și nu prea ne putem imagina cum ar fi arătat lucrurile fără ei. De la reveniri în elită la goluri decisive în derby-uri, de la suprize colosale și goluri fantastice la înfrângeri neașteptate, de la vis la deznădejde și înapoi. Nouășpe portughezi au reprezentant culorile galben-negre de-a lungul…

Pentru băieţii noştri

Adesea rememorez chestii pe care le-am gândit sau pe care le-am spus şi mă întreb un singur lucru: „cât de idiot ai putut să fii?” Uneori nici nu durează mult până îmi pun întrebarea. E suficient să cobor la vestiar sau pe teren şi să vă văd tricourile îmbibate cu transpiraţie, să vă aud vocea…

Braşov vs. Reşiţa: Începuturi, 1941

Am o simpatie pentru Reşiţa şi văd automat roşu şi negru atunci când aud numele acestui oraş datorită simplului fapt că primul meci al Steagului pe care l-am văzut de pe stadion a fost unul contra CSM-ului reşiţean acum aproape 20 de ani. M-am bucurat de revenirea Reşiţei în prim-planul fotbalului românesc, aşa că am…