Steagu’ 2-0 Poli | Fotbal şi bere

Pe cuvântu’ meu că la golul de 2-0, din poziţia unde eram, mi s-a părut că Istrati a deviat mingea. Am văzut că un fundaş timişorean a băgat-o sub transversală dar mi-am zis, aia e, oricum ar fi fost gol. SER-GIU! IS-TRA-TI! Bine, e posibil ca judecata să-mi fi fost puţin blurată de dorinţa de-al…

Steagu’, Burevestnicii şi Basarabia

Basarabia a fost prima provincie care a votat pentru unirea cu Regatul României. Se întâmpla acum 99 de ani, în acestă zi. I-au urmat în acelaşi miraculos an 1918 Bucovina pe 28 noiembrie şi, în final, Transilvania pe 1 decembrie. În context istoric, România Mare a trăit puţin, numai 22 de ani, fiind sfâşiată prin Dictatul…

UTA 1-2 Steagu’ | Pentru asta trăim!

Primul pas din următorii 800 şi ceva de kilometri a început prin activarea senzorului de lumină din scara blocului. Peste câteva ore, preluarea lui Chitoşcă cu călcâiul mi-a amintit de primele pâlpâiri ale acelui bec. Pâlp-pâlp-pâlp, dar oare va reuşi să-şi definitiveze menirea? Şi când toate privirile din stadionul „Otto Greffner” căutau ţinta viitoarei centrări a lui…

Steagu’ în culori

La Stegaru’ nu doar scriem despre istoria clubului, ci îi dăm şi culoare. La propriu! După ce am terminat de bibilit o fotografie de la un amical Steagu’ – Zimbru Chişinău din 1956 (mai multe despre acest clasic al anilor 1950 într-un articol viitor), m-am gândit că mi-aş mai putea încerca mâna şi ochii pe…

Steagu’ 1-2 Oli | Să plouă

Imaginează-ţi tribuna asta plină. Da, ar fi demenţial. Onor hardcorilor din Braşov prezenţi indiferent de orice. Cel mai rău m-a ofticat la înfrângerea de sâmbătă golul lui Ioan „Piciu” Şerban. Fundaşul central de 2 metri al FC Braşovului a plutit pe spate ca un fluturaş purtat de primele brize ale primăverii ca să marcheze primul său…

Când te scuturi de zăpadă | ASF Zărneşti 1-3 Steagu’

Curcanii de celuloză ai Zărneştilor s-au baricadat în zăpadă şi au încercat să ne facă pe contre, dar fie s-au împiedicat în momentul oportun şutului, fie au întârziat şutul, fie Iacob „Pensionarul” a sprintat din poartă ca să le încheie ambiţiile ofensive într-un nor de pulbere albă la marginea careului de şaipe metri. Nu poţi vorbi…