Priorităţile lui Lătrău

În perioada dinainte de 1990, pe vremea comuniştilor – cum i se mai spune, era destul de nasol să n-ai un loc de muncă. Într-o societate care se mândrea cu ocuparea forţei de muncă în procent de 100% (adică toată lumea avea de lucru), a face parte din acel 1% nerecunoscut oficial de statistici cam era…

Steagu’ 5-1 ACSM Codlea | Pentru că cineva trebuie s-o facă

M-am trezit pe la 7 şi primul lucru pe care l-am făcut a fost să scot capul pe fereastră, să verific dacă mai plouă. Treaba cu ploaia în oraşul ăsta e că poate fi fantomatică când are chef şi îi conştientizezi prezenţa doar dacă o simţi gâdilându-ţi pielea. Aerul era rece dar ştiam că până…

Old School, madăfacă!

Berarul organizat cu gaşca lui Horaţiu, Vasi şi Coco în vară, după meciul cu AFC Rapid Bucureşti, a fost o binecuvântare şi din simplul fapt că s-a reintrodus în repertoriul tribunei unul din cele mai frumoase cântece de stadion… ever! Spiritul ăsta despre care noi vorbim că se dă mai departe din generaţie în generaţie…

Inter Cristian 1-4 Steagu’ | Zece!

Nori de var şi nisip plutind deasupra petecelor arse de gazon şi a firelor care s-au menţinut cu încăpăţânare verzi. Mingi pe sus, pe jos, la semi înălţime şi coate-n gură. Dueluri umăr la umăr din care nimeni nu voia să cadă, tacklinguri tari şi o fractură la mână. Toate astea în primele 78 de…

Munţomanii, Muncitorii, Fotbaliştii, Soldaţii, Fantomele. Aşa s-a format Steagu’

Majoritatea primilor jucători ai Steagului erau alpinişti şi schiori căliţi pe traseele şi pârtiile din Piatra Mare, Piatra Craiului, Poiană sau Postăvarul. Într-unul din momentele când nu erau pe crestele munţilor au descoperit haosul organizat al football-ului, fiind fermecaţi de „plăcerea de a da într-o bilă de piele”. În simfonia ciocanelor şi a fierului topit din Secţia…

Steagu’ 1-1 Inter Tărlungeni | Snap back to reality

Oh, there goes gravity! Am tot sperat până-n ultima clipă că Alupei va reuşi să desăvârşească meciul bun făcut vineri seară printr-o respingere de pe linia porţii în ultimul minut. S-a dus glonţ spre poarta rămasă goală, şi-a luat elan, însă unghiurile şi toate celelalte matematici au fost mult prea contra lui pentru a putea…

Olimpic Zărneşti 0-1 Steagu’ | O bravă nouă lume

Încercam să citim destinul serii de vineri în spuma berii scursă dintr-o doză. Ne tot adunam în autogară şi din salut în salut, un vârf de papuc mi-a culcat doza care stătea pe bordură. Strop unit cu strop începea să ia forma Americii de Nord şi mi-am zis că sigur trebuie să fie de bine.…

Steagu’ Braşovului

Speranţa şi rezistenţa sunt elementele care constituie ADN-ul Steagului. Un club care de aproape 80 de ani a luat multiplele forme ale oraşului, contopindu-se în cele din urmă cu străzile şi zidurile sale, cu munţii şi cetăţenii săi. Practic, s-a ajuns în acel moment al istoriei în care privind imaginea de ansamblu, de sus de…