Nicolae Pescaru contra FC Argeş | 3 decenii de nu-mă-uita

În anii 1970, FC Argeş câştiga de două ori campionatul României, dar în 12 meciuri jucate împotriva „stegarilor” braşoveni în acea perioadă  i-a învins pe aceştia o singură dată. Cele două echipe se ştiau încă din 1961, iar  Nicolae Pescaru a reuşit să marcheze contra piteştenilor în trei decenii diferite.

După maghiara mea, descrierea din epocă a fotografiei s-ar traduce ceva de genul: „Pescaru loveşte ni, man! loboda de-o izbeşte în poarta lui Matache. 1:0 pentru Steagul roşu, hai la bar!”

Nu ştim dacă golul marcat de Nicolae Pescaru în poarta echipei Dinamo Piteşti (şorturi albe) pe 22 august 1965 a fost primul gol din cariera sa în poarta piteştenilor, pentru că n-avem informaţii complete de la precedentele meciuri jucate în anii 1960 contra lor, dar e singurul gol de la care momentan avem o fotografie.

Primul Steagul Roşu Braşov – Dinamo Piteşti s-a jucat pe 3 septembrie 1961, când „stegarii” îi băteau pe nou-promovaţi cu 4-0 sub Tâmpa. Dinamo Piteşti şi-a luat revanşa în retur, învingând Steagul cu 3-1, dar n-a fost decât una din puţinele victorii obţinute de băieţii lui Dobrin în acel campionat, echipa din Trivale retrogradând la sezonul său de debut în „A”.

THAT PESCARU 70’s SHOW

Fast forward în 1969, sezonul redebutului „stegar” în prima ligă şi al primelor confruntări cu un FC Argeş care începea să devină uriaş – titlul de campioană în 1972, victorie contra Realului din Madrid în toamna aceluiaşi an, legenda pre şi post Mexico ’70 a lui Dobrin, alea-alea.

În etapa a 7-a a sezonului 1969-1970 (28 septembrie), Argeşul antrenat de „betonierul” Constantin Teaşcă venea la Braşov. N-am înţeles exact de ce apărarea argeşeană era văzută drept una beton, dat fiind că alb-violeţii primiseră 9 goluri în precedentele 6 meciuri, 3 chiar pe propriul teren contra Rapidului.

În fine, poate la un altfel de beton se referea suporterul „stegar” cu pancarda sa pe care scrisese că „Betonul lui Teaşcă nu va rezista la Braşov”.

La pauză scorul a fost 1-1, Pescaru modificând primul tabela dintr-o centrare a lui Györffy, o mişcare clasică a Steagului acelor ani. Tot lui Pescaru i-a fost refuzat golul de 2-1, când portarul Niculescu „nu se lasă bătut nici de şutul – trăsnet al lui Pescaru din min. 27 care părea că va distruge plasa” (Jack Berariu, Sportul Popular din 29 septembrie 1969)

În repriza a doua, braşovenii găsesc că distrugerea moralului adversarilor poate fi o metodă la fel de eficientă pentru obiţinerea victoriei. „O dată, de două ori, de trei ori, apărătorii au respins atacurile localnicilor, dezlănţuite imediat după începerea reprizei a doua dar inevitabilul avea să se producă” (idem). Pescaru trimite pentru 2-1 şutul respins iniţial de Niculescu, iar în acelaşi minut 49 „stegarii” recuperează prin Györffy repunerea de la centru a piteştenilor şi acesta se duce buldozer spre 3-1.

Cei 20 de mii de spectatori din tribunele „Tineretului” au savurat în final victoria cu 3-2 a „stegarilor” (Nuţu a făcut dubla pentru FC Argeş din penalty în minutul 87).

„Mexicanii” faţă-n faţă

Se întâlnea artist contra artist în Trivale pe 30 august 1970, în prima etapă a noului sezon – Emil Dumitriu în galben-negru, revenit după o accidentare, şi Nicolae Dobrin în alb-violet, revenit de la Cupa Mondială din Mexic, unde nu i se oferise şansa să joace. Ambii playmakeri aveau lucruri de recuperat şi demonstrat.

Dobrin şi Frăţilă sunt semănătorii de panică în careul braşovean, ratând „cât pentru trei meciuri” (Dan Vlad, Sportul Popular din 31 august 1970), în timp ce la „stegari” şutul bombă al lui Dumitriu de la 18 metri din minutul 16 loveşte bara.

Chiar dacă piteştenii atacă mai mult, ocaziile ratate de „stegari” prin Balint în minutele 64 şi 66 creează frisoane mai puternice publicului gazdă. În cele din urmă, eficacitatea „stegară” se concretizează în minutul 75 prin propriul lor „mexican” nejucat la Guadalajara: „Pescaru se infiltrează în careul advers, trece mingea lui Dumitriu, o reprimeşte în poziţie favorabilă şi înscrie sub privirile lui Olteanu şi Niculescu, stupefiaţi de rapiditatea şi frumuseţea acţiunii”(idem)

„Stegarii” sunt singura gaşcă învingătoare în Trivale în campionatului acela.

Mai mult, în sezonul în care piteştenii obţin primul lor titlu din istorie (1971-1972), Steagul Roşu Braşov îi bate şi acasă şi-n deplasare, 2-1/2-0, fiind singura echipă care a reuşit acest lucru. De data asta Pescaru a fost în rolul de creaţie. Cu o zi înainte de a împlini 29 de ani şi-a cinstit coechipierii cu două pase de gol pentru victoria cu 2-0 din Trivale. Piteştenii reuşiseră cinci victorii consecutive până la vizita braşovenilor, dar în etapa a 18-a, Steagul Roşu „… din cele patru acţiuni purtate în 45 de minute în interiorul careului de 16 m piteştean, a înscris de două ori, faze realizate exclusiv de imaginaţia şi tehnica rafinatului Pescaru. El a servit mingi-gol lui Zotincă şi, mai apoi, lui Györfi”(Eftimie Ionescu, Sportul Popular din 27 martie 1972)

Steagu’ 3-1 FC Argeş + FC Argeş 2-1 Real Madrid = Steagu’ mai tare ca Real

Vizita argeşenilor la Braşov pe 21 octombrie 1972 a fost pentru ei „ultimul test, repetiţia generală înaintea primei manşe a dublei întâlniri cu Real Madrid”(Gheorghe Nertea, Sportul Popular din 22 octombrie 1972) Aşadar, campioana en-titre sosea sub Tâmpa în etapa a 8-a. „Stegarii” însă joacă calm şi sunt, din nou, mai eficienţi la finalizare. După o combinaţie Györffy – Zotincă finalizată de Gergely în minutul 3, acelaşi Zotincă, în minutul 22, „pasează pe jos în interiorul careului, Vlad luftează şi Pescaru primeşte o minge plocon pe care o expediază în plasă.” (idem) Nicolae Pescaru stabilea scorul pauzei prin cel de-al cincilea gol din cariera sa în poarta piteştenilor. Scorul final a fost 3-1 (Balint gol pentru Steagu’ în primul minut după pauză).

Peste trei zile, Dobrin avea să-şi conducă băieţii spre cel mai faimos succes internaţional din istoria clubului alb-violet, victorie 2-1 contra Realului din Madrid, în turul 2 al Cupei Campionilor Europeni.

Drumul spre egal este pavat cu bune intenţii

În prima confruntare dintre braşoveni şi piteşteni din sezonul 1973-1974, pe 26 august, dorinţa lui Nicolae Pescaru de a-şi ajuta echipa mai mult dădea peste cap ideile tactice. „Pentru că Pescaru şi-a asumat un rol de „factotum”, de deplasări inutile (în special părăsirea zonei), gata să execute totul, de la aut la corner. Această lipsă de orizont a atacului braşovean, provocată în principal de veteranul echipei, a contribuit ca prima parte a jocului să se termine cu scor alb…” (Aurel Neagu, Sportul Popular din 27 august 1972).

Deci o zi mai puţin reuşită la birou pentru căpitanul „stegar”. Unde mai pui că după deschiderea scorului de către Cadar imediat după pauză (’46), „stegarii” au două mari ocazii să majoreze „însă Pescaru greşeşte, la cea de a doua pur şi simplu împiedicându-se” (idem). Meciul s-a încheiat 1-1, fiind abia pentru a doua oară în istorie când FC Argeş pleca cu un punct de la Braşov. Mda, categoric n-a fost ziua lui Nicolae Pescaru atunci.

Am dat gol de ziua mea!

Dar ştii când a fost ziua lui? Pe 27 martie 1974. Şi nu doar pentru că Pescaru împlinea 31 de ani, ci şi pentru că avea să fie (din nou) decisiv pentru „stegari” în Trivale. Bine, când arbitrul a dictat penalty pentru FC Argeş în minutul 22, la un duel aerian Nicolae Pescaru – Remus Vlad, părea că asta o să cam strice petrecerea serii. Jercan egala scorul din 11 metri, după reuşita lui Şerbănoiu din minutul 8. Însă, la scurt timp după reluarea meciului, în minutul 51, „la un şut-centrare, relativ cuminte, al lui Anghel, Ariciu pune capac erorilor echipei sale, scăpînd mingea în faţa lui PESCARU. Un şut din întoarcere, în plasă, şi un stadion întreg înţelege că F.C. Argeş nu-şi poate depăşi azi condiţia de echipă învinsă, în primul rând psihic, scoasă complet şi subit din formă.” (Ion Cupen, Sportul Popular din 28 martie 1974). Nici măcar Dobrin nu reuşeşte să pună ordine în ideile de joc ale echipei sale, finalul confuz şi nervos al meciului având totuşi parte „de cîteva periculoase incursiuni braşovene, la comanda cărora s-a aflat neobositul şi inspiratul Pescaru.” (idem)  LMA!


Pentru sezonul 1974-1975 Nicolae Pescaru a fost retras în linia de apărare, astfel că avut mai puţine şanse de a-şi îmbunătăţi recordul în faţa piteştenilor. Meciul tur a însemnat prima victorie pentru FC Argeş în faţa Steagului după opt ani (4-3 pe 9 noiembrie 1966), fiind facilitată de ezitarea apărării galben-negre „într-o situaţie banală cînd centrarea lui Troi, ratată pe rînd de Adamache, Mihăilescu şi Pescaru, a fost interceptată de JERCAN, care, de la aproximativ 12 m, a şutat puternic pe jos în plasă” (Mihai Ionescu, Sportul Popular din 25 noiembrie 1974).

După meciul retur din 11 iunie 1975 (victorie 1-0 pentru Steagu’ prin golul lui Papuc din min. 55) Pescaru primeşte nota 8 din partea cronicarului Mihai Ionescu.

Acea reuşită nu a fost însă de ajuns pentru ca „stegari” să evite cea de-a doua retrogradarea din istoria clubului. Revenirea în prima ligă şi reînnodarea tradiţiei meciurilor cu FC Argeş a durat cinci ani dar…

A VENIT BĂIATU’!

Iată-l pe Nicolae Pescaru din nou faţă-n faţă cu FC Argeş după cinci sezoane în care s-a zbătut să readucă Braşovul în elită, refuzând luminile capitalei. Între timp, piteştenii au mai pus ceva faimă pe ei, un titlu în 1979 şi alte câteva ieşiri prin Cupa UEFA, cea mai recentă chiar în sezonul redebutului „stegar” în prima ligă. După ce au fost eliminaţi în primul tur de FC Utrecht, piteştenii urcau la Braşov pe 8 octombrie 1980 niţel curioşi. Trecuseră, totuşi, cinci ani şi jumătate de când cele două echipe s-au înfruntat ultima dată.

Însă n-a durat mult până şi-au reamintit sentimentul neputinţei. „Stegarul ” Constantin Manciu a deschis scorul în secunda 47 (probabil cel mai rapid gol istoria din clubului), trimiţând în extaz 20 de mii de suporteri. Piteştenii egalează în minutul 22 şi la pauză se intră la egalitate. „Stegarii” nu ştiau decât gustul victoriei pe teren propriu în acel sezon, şi mai ales împotriva Argeşului, aşa că repriza a doua are un singur scop. Veteranul de 37 de ani Nicolae Pescaru intră pe teren în minutul 55 în locul lui Gherghe, iar opt minute mai târziu pune capul la lovitura liberă indirectă executată de Benţa de la 25 de metri lateral dreapta şi înscrie golul victoriei – al 62-lea în tricoul Braşovului în Divizia A, şi al 7-lea contra echipei FC Argeş.

A fost ultimul gol din cariera lui Nicolae Pescaru sub galben-negru, golul numărul 90-şi-ceva în toate competiţiile, în condiţiile în care nu a evoluat exclusiv pe poziţii ofensive. Jos pălăria!

 P.S. maxime mulţumiri lui Sasu’ pentru punerea la dispoziţie a cronicilor de meci care au făcut posibil materialul acesta!

Un gând despre “Nicolae Pescaru contra FC Argeş | 3 decenii de nu-mă-uita

  1. Pingback: Balada Steagului pe Argeş, Alexandru Gheboiu le aruncă mănuşa hip-hoperilor locali | La Stegaru'

Hai să vorbim

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s