Fiii oraşului de sub Tâmpa au făcut parte din proiectul numit „naţionala de fotbal a României” încă din faza incipientă. Fie că au fost convocaţi în timp ce îmbrăcau tricoul vreunui club braşovean, în special al Steagului (aka FCM/FC Braşov), sau când viaţa i-a purtat pe la alte echipe din ţară sau străinătate, aceasta este cea mai completă sinteză a prezenţei braşovenilor sub tricolor pe care o vei găsi pe internet.

În fiecare zi vom acoperi o altă perioadă istorică. Astăzi, începutul.

Primii brașoveni sub Tricolor

---

Fotbalul brașovean din anii de după Primul Război Mondial era dominat de Brașovia, așa că, evident, alb-negrii au propus primii brașoveni pentru Naționala oficială.

Zic oficială pentru că până la meciul de la Belgrad, cu Iugoslavia, de pe 8 iunie 1922, considerat kilometrul zero al palmaresului Naţionalei, a existat o echipă reprezentantivă, prima din istoria României Mari, adunată laolaltă la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial. Din acea echipă, compusă din veterani ai Marelui Război, a făcut parte şi locotenentul Eugen Meţianu. Meţianu era singurul jucător din lot născut în Braşov şi a fost prezent pe teren în cel puţin două din cele trei meciuri disputate de România la Jocurile Inter-Aliate de la Paris, din vara lui 1919, cu Franţa (0-4) şi Italia (1-7).

Patru ani mai târziu, frații Leopold Tritsch și Oszkár Tritsch, doi dintre mijlocașii Brașoviei, devin primii brașoveni care îmbracă tricoul Naționalei oficiale şi, totodată, prima pereche de fraţi care evoluează pentru România.

Aceștia au făcut parte dintr-o echipă a României cu 11 debutanți, care pe 26 octombrie 1923 a înfruntat Turcia, la Istanbul (2-2) – meci care a inaugurat și palmaresul oficial al Semilunei. Oszkár Tritsch a mai jucat o partidă pe 20 mai 1924 cu puternica echipă a Austriei. Meciul făcea parte din popasul Tricolorilor spre Jocurile Olimpice de la Paris, iar o Românie obosită în urma drumului cu trenul la clasa a III-a, ceda cu 1-4 în repriza a doua.

Contrar ştirilor alarmante, că echipa noastră de foot-bal nu va pleca la Paris, din lipsă de fonduri, jucătorii olimpişti au fost chemaţi urgent la Bucureşti, iar echipa şi-a luat deja drumul spre Paris. (…) În echipă reprezentativă a fost chemat în ultimul moment jucătorul Oky Tritsch din Braşovia, astfel că, după întoarcere va putea servi îndrumări în ceeace priveşte desvoltarea sportului în Braşov”.

Gazeta Transilvaniei, 21 mai 1924

Din păcate, felul superficial în care oficialii fotbalului românesc au pregătit deplasarea, a condus spre o eliminare rapidă în favoarea Olandei. Oszkár Tritsch a făcut parte pentru ultima dată din lotul României la Praga, fiind rezervă cu Cehoslovacia (1-4). După cum se observă, Naţionala nu traversa cea mai splendidă perioadă a istoriei sale, fiind fără victorie de la Belgrad.

Alexander Geller şi János Tóth, ambii de la Brașovia, au debutat în al 10-lea meci din palmaresul oficial al Naționalei, o ghinionistă înfrângere acasă cu Turcia (1-2). Geller a contribuit apoi la prima victorie din istorie reușită de Naționala României pe teren propriu. Chiar dacă debutul oficial al Tricolorilor e consemnat în 1922, prima victoria acasă a fost obținută abia pe 25 aprilie 1926, un 6-1 cu Bulgaria, în Capitală. Alexander Geller a fost considerat printre cei mai buni jucători români din acest meci istoric.

În aceeaşi partidă cu Bulgaria, János Kiss, de la Colțea Brașov, a devenit primul portar braşovean din buturile României. De asemenea, prezența în primul XI al Naționalei a doi jucători de la două cluburi brașovene a reprezentant o premieră.

Meciul cu Polonia (3-3) de pe 19 iunie 1927, de la București, a însemnat apogeul fotbalului brașovean interbelic. Trei jucători brașoveni au fost pe teren în acea zi, János Kiss (Colțea), Alexander Geller (Brașovia) și István Avar (Colțea), iar un al patrulea, Columban (Colţea) pe banca de rezerve.

István Avar, cunoscut în presa românească drept Ştefan Auer, a tras atacul după el, marcând o dublă în minutele 12 și 64 – primele goluri brașovene sub Tricolor! Dar show-ul a fost furat de János Kiss.

A fost cel mai bun om din echipa României (n. se referă la Emerich Vogl), alături de portarul Kiss (Colţea Braşov), căruia se datoreşte în mare măsură împedecarea unui rezultat în defavorul nostru şi căruia publicul i-a făcut frumoase manifestări de încredere”

Gazeta Transilvaniei, nr. 65, 22 iunie 1927

Nici dubla lui Auer nu a scăpat laudelor, aceeaşi publicaţie considerând că acesta „a făcut o partidă excelentă, clasându-se, sperăm definitiv, ca reprezentativ naţional.”

N-a fost, din păcate, cazul. Ştefan Auer a fost acontat la începutul anului 1928 de Ujpest Budapesta, una dintre cele mai puternice echipe din Europa acelor ani, şi va îmbrăca tricoul echipei Ungariei. Arădeanul a marcat 24 de goluri în 21 de apariţii pentru maghiari.

Francisc Boros (Colțea Brașov) este printre ultimii jucătorii brașoveni care a purtat tricoul Naționalei României în perioada interbelică. A contabilizat a doua selecție pe 10 mai 1929, contra Iugoslaviei (2-3). A și înscris în acel meci, stabilind scorul scorul pauzei la 2-1 în minutul 35, dar tot iugoslavii au ieșit învingători până la urmă, adjudecându-şi astfel Cupa Regelui Alexandru.

Peste exact doi ani va debuta unul dintre cei mai mari fotbalişti români ai tuturor timpurilor.

---