Fiii oraşului de sub Tâmpa au făcut parte din proiectul numit „naţionala de fotbal a României” încă din faza incipientă. Fie că au fost convocaţi în timp ce îmbrăcau tricoul vreunui club braşovean, în special al Steagului (aka FCM/FC Braşov), sau când viaţa i-a purtat pe la alte echipe din ţară sau străinătate, aceasta este cea mai completă sinteză a prezenţei braşovenilor sub tricolor pe care o vei găsi pe internet.

În (aproape) fiecare zi vom acoperi o altă perioadă istorică. Astăzi, Tokyo!

Prima parte, a doua parte, a treia parte, a patra parte.

Aproape imbatabil

---

Portarul Carol Haidu a debutat pentru prima reprezentativă a României pe 2 mai 1965, după ce în pauza de iarnă a acelui sezon fusese transferat de la Steagul Roşu Braşov la Steaua Bucureşti.

Râşnoveanul a menţinut plasa neatinsă în victoria cu Turcia (3-0), din prima etapă a preliminariilor pentru Mondialul englez din 1966. A repetat prestaţia bună şi contra Cehoslovaciei (1-0), iar România visa cu ochii deschişi la prima ei calificarea postbelică la un Campionat Mondial.

---

30 mai 1963, stadionul „23 August”, Bucureşti. Echipa României este aliniată în faţa a 80.000 de spectatori. Tricolorii vor reuşi, pentru prima dată în istorie, două victorii consecutive în preliminariile unui Campionat Mondial.

---

În etapa a 3-a, chiar dacă Haidu a fost principalul responsabil pentru limitarea înfrângerii din Portugalia la 1-2 (dublă Eusébio), n-a mai apărat în meciurile retur ale campaniei de calificare, când înfrângerile de la Praga (1-3) şi Ankara (1-2) au anulat orice şansă de a traversa Canalul Mânecii.

• am condensat în video-ul de mai jos, în ordine cronologică, atât intervențiile lui Haidu în fața celor 70.000 de spectatori, cât și cele trei goluri marcate pe Estádio Nacional, pe 13 iunie 1965;
• are două dueluri 1-la-1 în care tupeu + reflex = love, dar faza mea preferată e felul în care iese pe o centrare și reține mingea, chiar dacă Eusébio a intrat în el ca tancul;

video complet

Până la punerea în scenă a paradelor respective în faţa echipei care se va clasa pe locul trei la World Cup ’66 şi va da golgeterul competiţiei în persoana lui Eusébio (9 goluri), Carol Haidu ascultase imnul prima dată în 1964, când încă era la Steagul Roşu Braşov.

Pe 28 aprilie 1964, Haidu a apărat poarta echipei U23 a României în victoria din Suedia (3-1), nordicii având în iarbă jucători precum Björn Nordqvist (care va stabili recordul mondial pentru o vreme, cu 115 selecţii în echipa mare) sau Ove Kindvall (locul 4 în clasamentul Ballon d’Or din 1969 şi campion european cu Feyenoord în 1970). Peste şapte luni, pe 25 noiembrie, Carol Haidu a revenit între buturi contra Angliei, la Coventry.

Era a 4-a întâlnire între tineretul nostru şi cel englez , precedentele meciuri fiind cât se poate de echilibrate: înfrângeri cu 0-1 la Bucureşti şi 3-2 la Londra, în 1957, şi victorie cu 1-0 la Bucureşti în primăvara anului 1964. La pauza meciului de pe Highfield Road a fost 0-0, dar într-un interval de numai şase minute din repriza secundă (55-61), Haidu a primit trei goluri, ultimele două fiind semnate de Mick Jones, om decisiv în succesul echipei Leeds United la începutul anilor 1970, și de viitorul campion mondial Alan Ball. „Stegarul” a fost imediat înlocuit cu Marin Andrei, acesta cedând şi el două goluri englezilor în ultimele cinci minute.

• stânga: programul oficial de meci prezintă cele două formaţii, cu echipele de club de la care provin jucătorii;
• dreapta: 22 noiembrie 1967, stadionul „23 August”, Bucureşti. Peste trei ani fără trei zile de la episodul Coventry, Carol Haidu a apărat pentru a 5-a oară poarta primei reprezentative şi a făcut un meci perfect în faţa Republicii Federale Germane (1-0), vice-campioana mondială, care alinia cinci dintre titularii finalei din 1966. A fost prima victoria din istorie a României contra Germaniei, rămânând şi singura pentru următorii 37 de ani. Nu-i cazul să menţionez care jucător din fotografie e Carol Haidu, nu?

surse foto: ebay.com și delcampe.net

Haidu a scos mingea din plasă doar într-unul din cele cinci meciuri pentru prima reprezentativă. În penultima apariţie, un test în deplasare cu Republica Democrată Germană (0-2), a ieşit accidentat în minutul 28, când scorul era alb.

Naţionala anului 1967 avusese parte şi de debutul unui alt talentat jucător „stegar”, a cărui carieră promiţătoare a fost frântă de un destin nefast.

---