Braşovenii Naționalei României | Foca Africană

Fiii oraşului de sub Tâmpa au făcut parte din proiectul numit „naţionala de fotbal a României” încă din faza incipientă. Fie că au fost convocaţi în timp ce îmbrăcau tricoul vreunui club braşovean, în special al Steagului (aka FCM/FC Braşov), sau când viaţa i-a purtat pe la alte echipe din ţară sau străinătate, aceasta este cea mai completă sinteză a prezenţei braşovenilor sub tricolor pe care o vei găsi pe internet.

În (aproape) fiecare zi vom acoperi o altă perioadă istorică. Astăzi îi cunoaştem pe cei care nu au avut oportunitatea de a-şi împlini cariere pe măsura talentului!

Prima parte (Pionierii), a doua parte (Bodola), a treia parte (După război), a patra parte (Tokyo), a cincia parte (Haidu), a şasea parte (Destine neîmplinite).

40 de zile-n Africa


La pauza meciului cu prima reprezentativă a Etiopiei, de pe 22 ianuarie 1967, echipa U23 a României era condusă cu 1-0. Luciano Vassalo, cel mai bun jucător din istoria Etiopiei îi bucurase pe cei 85.000 de spectatori. În drum spre vestiare, medicul Tricolorilor i-a sugerat „stegarului” Ion Alecu o idee: Ioane, fă-le la urâții ăștia niște jonglerii cu mingea.”

Şi am început să fac «foca» și alte jonglerii cu opritul mingii pe cap, de i-am înnebunit pe africani. Aplaudau și mă ovaționau de s-au mirat toți din delegația noastră când au ieșit de la vestiare. A doua zi, pe străzi și în piețe, pe unde mergeam, oamenii încercau să mă imite folosind portocale în loc de mingi.”

Ion Alecu, sursa

Echipa de tineret a României, antrenată de Cornel Drăgușin, a fost extrem de populară în cursul turneului maraton întreprins în Africa între 15 decembrie 1966 şi 22 ianuarie 1967, zeci de mii de oameni asistând la fiecare partidă. Tinerii Tricolori, între care se regăseau şi viitori jucători emblematici precum Iosif Vigu, Rică Răducanu, Ion Oblemenco sau Dan Anca, au disputat nouă meciuri pe continentul negru, opt dintre acestea fiind împotriva primelor reprezentative ale Republicii Democrate Congo, Camerunului, Gabonului, Republicii Congo şi Etiopiei.

Fundaşul central „stegar” Ion Alecu a fost titular incontesabil. Portarul Teodor Pîlcă, colegul său de club, a bifat şi el două apariţii ca titular, plus 45 de minute în a doua repriză a ultimului meci cu Etiopia, când l-a înlocuit pe Rică Răducanu.

Jongleriile lui Alecu au vrăjit spectatorii, dar jucătorii etiopieni, absenţi de la demonstraţia jucătorului originar din Ploieşti, şi-au putut menţine concentrarea, câştigând în final cu 2-1.

România U23 începuse turneul african tot cu o înfrângere la limită, un 2-3 la Kinshasa, pe 15 ianuarie 1966, cu prima reprezentativă a Republicii Democrate Congo. Pîlcă a primit pe final două goluri care au anulat avantajul obţinut de Oblemenco şi Dumitru Dumitriu. Peste trei zile, Tricolorii şi-au luat revanşa în faţa Leoparzilor cu un scor drastic, stabilit pe final de meci prin Ion Velea şi Ion Oblemenco, după ce Daniel Ene marcase în prima repriză. Ambele meciuri s-au jucat în faţa unei audienţe de 50.000.

Alecu şi compania au sărbătorit sumar trecere dintre ani în oraşul Yaoundé, capitala Camerunuluui, pentru că au jucat chiar pe 1 ianuarie 1967 cu prima reprezentativă a Leilor Neîmblânziţi. Un gol pus de gazde lângă reuşita lui Ion Cârciumărescu, chiar în ultimul minut!, a salvat egalul.

Jucătorii africani erau tehnici. Dar tehnica lor era „desculţ”. Când le puneai ghete în picioare, nu ştiau să alerge. Dar, în rest, aveau un simţ al mingii extraordinar!”

Ion Alecu, într-un interviu realizat în aprilie 2009

Au urmat apoi două meciuri în două zile! Pe coasta Atlanticului şi în apropiere de linia ecuatorului, la Libreville, România U23, cu Pîlcă între buturi, a cedat în faţa Gabonului cu 0-1. Pe 8 ianuarie, ai noştri şi-au luat revanşa în fața Panterelor cu 2-0, Cârciumărescu şi Daniel Ene fiind iar marcatori.

După o escală la Brazzaville, unde au pierdut în faţa Republicii Congo cu 0-1 în faţa a 30.000 de spectatori, Tricolorii au traversat Africa pentru a ajunge în Addis Ababa, capitala Etiopiei.

Până la momentul care l-a transformat pe Ion Alecu în jucătorul român preferat al etiopienilor, Naţionala U23 a jucat alte două meciuri. Remiza cu prima reprezentativă a Etiopiei (2-2, goluri Oblemenco şi Borislav Panici) şi victoria contra selecționatei B (2-1, Ene şi Oblemenco) au condus spre asistenţa spectaculoasă din meciul al treilea, 85.000 de spectatori fiind curioşi să vadă care va fi deznodământul de data aceasta.

În zilele care au urmat, e lejer de presupus că localnicii au dezbătut intens atât victoria echipei favorite, cât și giumbuşlucurile făcute în pauză de Ion Foca Alecu. Mărturie stau kilogramele de portocale sacrificate pe străzile din Addis Ababa.


P.S. prima vizită a Naţionalei României în Africa a avut loc pe 23 decembrie 1962, la Casablanca. Tricolorii au deschis atunci scorul contra Marocului, dar până la pauză gazdele au reuşit să întoarcă spre un avantaj de două goluri. Atacantul „stegar” Miklós Selymes a debutat sub Tricolor în acel meci, înlocuindu-l în minutul 70 pe căpitanul Nicolae Tătaru, dar nu a putut schimba scorul stabilit în prima repriză.

Peste cinci ani, în Ajunul Crăciunului, „stegarul” Mihai Ivăncescu era titular şi integralist chiar în meciul de debut pentru prima reprezentativă, jucat la Kinshasa cu Republica Democrată Congo (1-1), în faţa a 30.000 de spectatori.


Un gând despre “Braşovenii Naționalei României | Foca Africană

  1. Pingback: Braşovenii Naționalei României | A fost odată-n Mexic. Capitolul I | La Stegaru'

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.