Cu drag, din Oraşul Stalin

În timp ce-l certam printr-un mail pe Costin Ştucan de la ProSport că zice prostii de genul ăsta: „Pentru cititorii tineri, Dinamo Oraşul Stalin este FC Braşov de acum.”, am realizat că „stegarii” noştri de pe vremuri erau nişte bărbaţi pe care nu prea ai fi vrut să-i întâlneşti noaptea pe o alee întunecată. Decât dacă…

Suporterii au câştigat meciul lor

Duminică, înaintea prânzului, o undă de şoc transmisă prin telefon şi net a ajuns în casele tuturor stegarilor. Clubul, aflat în criză de timp, făcea apel la suporteri pentru a participa la degajarea terenului de zăpadă. Suporterii au simţit că este unul din acele momente când  e nevoie de mai mult decât o încurajare sau un…

DVD / „Steagul Roşu Braşov – Anii de glorie”

Unii dintre voi l-aţi primit odată cu biletul de la semifinala cu Steaua din 2011. Alţii l-aţi  făcut rost ulterior.  Cei care nu-l au, îl pot găsi la standul FC Braşov, din incinta Carrefour. Costă (doar) 15 lei. Cred că oricărui stegar care se respectă i-ar şade bine să aibă acest dvd acasă. Dincolo de…

Tabela de vineri. fotografie de Dumitru "Scamă" Scarlat

Focul viu

  Am trăit şi vremuri când, după victoriile stegarilor, apărea curcubeul pe cerul Braşovului. Acum, proiecţia tabelei peste un oraş cenuşiu şi indiferent, asociată cu nişte peluze goale, ne lasă senzaţia că Marian Constantinescu şi-a strigat bucuria în pustiu. Inimile care mai pulsează pentru galben şi negru s-au aflat, de această dată, la tribuna I.…

„Dă-i la poartă, ungure!”

Cam aşa-l alintau coechipierii pe Csaba Györffy, unguraşul simpatic din Cristuru Secuiesc, care a pus galben-negrul pe noi, care a evadat din duba armatei ca să nu ajungă la Steaua şi căruia în ’74 i s-a asigurat nemurirea. „Şi cu Györffy pe extremă, rezolvăm orice problemă”.  Români, şaşi, maghiari, tribunele bătrânului stadion din Bartolomeu îi…

Brașovia – începutul poveștii

Admit că dezvolt o pasiune tot mai mare pentru istoria cluburilor brașovene fondate în interbelic. Parte pentru că, fiind un fan la istoriei alternative, îmi place să le descopăr trecutul și să-mi închipui, în ungherele minţii mele, „cum ar fi fost dacă?”. Deşi în diferite surse anul de înfiinţare al echipei este menţionat 1914, clubul…

[Modă Veche] În umbra munţilor

Citesc sau aud foarte des expresia „în ziua de azi copiii nu mai ies afară să se joace, toţi stau în casă pe calculator”. Faptul că, la fel de des, observ contrariul mă face să cred că tocmai emiţătorii acestei concluzii sunt cei care văd foarte rar albastrul cerului, fiind prinşi „cu treabă”, toată ziua,…

„Stegarii” cu cai putere | „Piou-Piou”

Cum uzina a avut tot timpul de-a face cu motoare, fie ele de locomotivă şi, mai târziu, de camion, era şi normal ca vitezomanii să găsească între halele acesteia un loc perfect pentru dezvoltarea motorsporturilor. Şi fie că adrenalina s-a purtat pe două sau patru roţi, gloria a fost obţinută cu aceeaşi graţie şi autoritate.…