Cea mai cunoscută conexiune dintre orașul Brașov și Naționala de fotbal a României o constituie trio-ul „stegar” care a făcut parte din lotul Tricolorilor la Cupa Mondială Mexic 1970. Mihai Ivăncescu și Nicolae Pescaru au fost doar rezerve în Grupa Morții de la Guadalajara, în timp ce portarul Stere Adamache a fost titular în toate cele trei meciuri, având evoluții apreciate. Faptul că Steagul Roșu Brașov era al treilea club din țară cu cei mai mulți jucători selecționați pentru Cupa Mondială, după echipele bucureștene Dinamo și Rapid, era cu atât mai impresionat cu cât echipa de sub Tâmpa abia revenise de un sezon în Liga 1.
Dar nici unul din cei trei jucători, considerați azi între cei mai reprezentativi din istoria clubului, nu se născuse în Brașov, și doar Mihai Ivăncescu făcuse junioratul la Steagu’. Ei fac însă parte din echipa ideală a „stegarilor”, așa cum a reieșit ea în urma unui vot organizat aici pe blog în urmă cu câțiva ani.
Acum am zis să alcătuiesc o Națională a României fantasy compusă doar din jucători născuți în județul Brașov și iată ce a ieșit.
Carol Haidu (5 selecții – Râșnov)
Marian Mihail (5/0 – Brașov) Gabriel Tamaș (66/3 goluri marcate – Brașov) Teodor Anghelini (25/0 – Brașov)
Vasile Szeredai (4/3 – Brașov) Nicolae Oaidă (7/1 – Bod) Iuliu Năftănăilă (3/0 – Făgăraș) Mugurel Buga (6/1 – Brașov)
Marius Lăcătuș (84/13 – Brașov) Ionel Ganea (45/19 – Făgăraș) Gyula Bodola (48/30 – Brașov)
Singurul concurent pentru râșnoveanul Haidu este Dumitru Stângaciu (cinci apariții pentru România în anii 1990), care a fost considerat să fie titular la CM Franța 1998 în urma conflictului dintre Stelea și suporterii Naționalei. Am optat pentru Carol Haidu pentru că a apărat cu succes buturile Tricolore în meciurile tur din preliminariile pentru CM Anglia 1966, iar în al 5-lea meci al său pentru România a închis poarta în fața vice-campioanei mondiale RFG.
Chiar dacă „stegarii” au ridicat apărarea la rang de artă în anii 1970, doar fundașul stânga Teodor Anghelini a devenit un obișnuit al primei reprezentative. Peste ani vor mai impresiona excentricul și problematicul Gabriel Tamaș, cu 66 de selecții (al 2-la cel mai selecționat brașovean din istorie), alt fundaș brașovean care a îmbrăcat tricoul României fiind jucătorul de bandă dreapta Marian Mihail – fostul copil teribil al Steagului, care la 18 ani a făcut pasul spre Sportul Studențesc București, unde a devenit unul din marii jucători ai echipei din Regie.
La mijloc avem patru brașoveni cu înclinații spre atac. Nicolae Oaidă, zis Ulise, a devenit o legendă a clubului Progresul București după ce a deprins ABC-ul fotbalului la Steagul Roșu Brașov, fiind mai apoi primul marcator din istoria Naționalei într-un meci din preliminariile Euro (3-0 cu Turcia, în 1958). Deși în mod normal Oaidă a jucat pentru Progresul ca atacant, îl putem considera mijlocaș ofensiv în această echipă imaginară. Vasile Szeredai este și azi „stegarul” cu cele mai multe goluri sub Tricolor și probabil că ar fi meritat mai multă atenție din partea contemporanilor. Făgărășeanul Iuliu Năftănăilă, deși a debutat pentru prima reprezentativă târziu, la 24 de ani, n-a mai avut șansa de a-și împlini viitorul promițător din cauza unui fatal accident de mașină. Nu în ultimul rând, un Mugurel Buga în zilele de glorie înseamnă un strop de Copacabana sub albastru, galben și roșu. Nu degeaba i se spunea Pelé.
Atacul este însă bijuteria coroanei. Agresivitatea și viteza lui Lăcătuș, tupeul și imaginația lui Ganea, și precizia și constanța lui Bodola fac acest trio să strălucească până în galaxiile vecine. Recordurile de selecții și goluri stabilite de Bodola în perioada interbelică au rezistat decenii, Lăcătuș este sinonim cu îngenuchierea Uniunii Sovietice la Bari, la CM Italia 1990, iar Ganea este în continuare autorul golului care a adus României ultima victorie la un turneu final – cu Anglia (3-2), la Euro 2000.
Restul „lotului”: Zoltan David (1/1), Dumitru Stângaciu (5), Stelian Anghel (2/0), Tiberiu Kallo (6/1), Alex Mateiu (1), Romeo Surdu (6), Sorin Strătilă (1), Dorin Zotincă (4), Nistor Văidean (2), Marius Constantin (4), Nicolae Mihai (3), Francisc Boros (2/1), Leopold Tritsch (1), Oszkár Tritsch (2)
La Stegaru' 
La mulți ani !
Din această selecționată lipseste un jucător emblematic, Petrica CADAR !
An nou fericit!
Un mare jucător, într-adevăr. Din păcate, fără vreo apariție pt prima reprezentativă – și nu e ca și cum nu ar fi meritat. Absența din echipă imaginară e tocmai din acest motiv, fiind incluși doar jucători din județ care au evoluat sub Tricolor și în realitate.
Câteva detalii interesante despre Mihail Marian, fiul fostului antrenor Mihail Cicerone. Nu știu când anume exact sau cine l-a propulsat pe Marian (Cuchi) în fotbal, dar în luna ianuarie a anului 1975 mai era junior în cadrul secției de patinaj viteză a clubului Dinamo Brașov, cucerind chiar câteva concursuri importante atât pe plan național cât și internațional. Interesant este că în toamna aceluiași an joacă fotbal pentru Steagul Roșu în seria a II-a a diviziei B. Am contabilizat 17 prezențe oficiale în echipa Steagului în ediția 1975-1976, perioadă în care a marcat de 4 ori. Un alt lucru interesant este că în tricoul galben-negru a evoluat pe post de atacant (extremă dreapta), pe când în Regie a fost utilizat exclusiv pe post de fundaș dreapta.
Am văzut pe canalul de YouTube al Replay un reportaj cu meciurile FC Brașov de la mijlocul anilor 1990, și la un moment dat i se lua un interviu lui Marian Mihail, după ce echipa lui, Sportul Studențesc, bătuse pe FC Brașov. Mi-a plăcut decența sa și faptul că deși trecuseră aproape 20 de ani de când plecase din Brașov, nu se simțea rupt complet de echipă.
https://www.youtube.com/watch?v=q9gzkInZyhw – la minutul 2:30