Ploaie sub Tâmpa [actualizat ianuarie 2024]

Echipa de fotbal a Uzinelor Astra Brașov nu era nici cea mai bună și nici cea mai populară din oraș în primii ani de după al Doilea Război Mondial. Alb-albaștri UAB-ului continuau să exceleze prin echipele lor de atletism, ciclism și schi, în timp ce la fotbal rămăseseră doar cu amintirile asalturile spre elită din prima jumătate a anilor 1940.

Echipele care câștigau pe-atunci și care aveau un viitor competitiv la orizont erau Metrom, CFR și IAR (viitoarea Tractorul).

Cei de la UAB vor avea, însă, un Silviu Ploeșteanu.

Să plouă, să plouă

Silviu Ploeșteanu se apropia de 35 de ani când a sosit la Brașov, la începutul toamnei anului 1947. Câștigase 3 titluri naționale ca jucător, unul cu Uzinele și Domeniile Reșița, două cu Venus București, dar fostul internațional știa și cum e de cealaltă parte a emoțiilor datorită finalelor de Cupă pierdute cu U Cluj și cu Venus.

Fostul venusist Ploeșteanu, internaționalul cu shoot năpraznic reintră și el. La Brașov va antrena U. A. B.-ul și în fond de ce n’ar și juca?
Sportul Popular, 28 august 1947

La Brașov, Ploeșteanu a coborât într-o gară improvizată din barăci și câteva cărămizi, a traversat un cartier unde bombardamentele din urmă cu trei ani și jumătate erau încă vizibile, și a ajuns la o echipă pentru care oameni precum Moraru, Andrei Orghidan, Mihai Gipe și Gavrilă Nichita jucau încă dinainte de trecerea Prutului.

Primii ani au fost poticniți, dar perseverența, tenacitatea și ambiția celui supranumit Ploaie vor face diferența pe termen lung. Una din primele victorii din carierea brașoveană a lui Silviu Ploeșteanu a avut loc în prima ediție postbelică a Cupei României. Drumul spre victoria cu 3-0 în fața Șomilor din Sibiu a fost deschis chiar de golul lui Ploeșteanu, urmat de Cojocaru și Berindei.

Și atunci când celelalte echipe din oraș pierdeau, decădeau și, într-un final, se împăcau să prindă rădăcini în ligile inferioare, Uzinele Astra Brașov, care peste mai puțin de un an vor fi redenumite Steagul Roșu, ghidate de viziunea lui Silviu Ploeșteanu, vor răzbate prin toate înfrângerile și umilințele. Lui Ploeșteanu nu i-a fost teamă să-i pună pe băieții săi față-n față cu marile echipe ale țării din acea perioadă. O înfrângere cu 2-13 într-un meci de pregătire în fața textiliștilor arădeni, dublii campioni naționali și viitori câștigători ai Cupei, însemna două puncte în campionat.

„Copilul sărac ajuns în elita societății prin merite personale”, așa a sintetizat mai târziu jurnalistul sportiv Ioan Chirilă epopeea „stegară” începută sub conducerea lui Silviu Ploeșteanu, de la a cărui naștere astăzi se împlinesc 109 ani.

Primul sezon, primul succes

Cu Silviu Ploeșteanu atât pe teren cât și coordonator al sesiunilor de antrenament, Uzinele Astra Brașov s-au clasat pe primul loc la finalul celor de 22 de etape din ediția 1947/48 a Campionatului Județean – Onoare se numea pe-atunci. (Sportul Popular, 25 mai 1948)

Una din puținele cronici publicate în presa națională ne dezvăluie o atmosferă deloc străină de marile înfruntări ale zilelor noastre. Astfel, pe 24 aprilie 1948, Uzinele Astra au câștigat cu 3-0 derby-ul local împotriva Academiei Comerciale (viitoarea CSU Brașov), „în fața unei asistențe record și a unei galerii infernale formată de studenții Academiei Comerciale și elevii Liceului Industrial U.A.B.” (Sportul Popular, 7 mai 1948).

Din cele 67 de goluri marcate de UAB în cursul sezonului, cu siguranță câteva au fost opera fostul internațional. UAB-iștii stăteau în fruntea clasamentului cu doar trei puncte peste Indumin Bod, fosta Fabrică de Zahăr, destule pentru a continua sezonul cu barajul de promovare în Divizia C – reînființată după un an de pauză cauzat de diverse probleme logistice.

Pe 6 iunie 1948, la Sinaia, în primul tur al barajului, chiar Silviu Ploeșteanu marchează în minutul 47 golul decisiv al victoriei cu 2-1 contra echipei locale Metalochimic/Costinescu. Returul s-a terminat 1-1, iar în semifinalele barajului de promovare brașovenii au trecut de Clubul Atletic Muncitoresc Râmnicu Sărat cu 2-1 în deplasare și 4-0 acasă.

Iată mai jos cronicile celor două meciuri cu Sinaia și a returului cu CAMRS, așa cum au apărut în ziarul Sportul Popular.

Finala i-a pus pe viitorii „stegari” față-n față cu CFR Constanța, o confruntare care s-a întins pe toată luna iulie.

După 0-0 în deplasare, pe 4 iulie, și după 1-1 la Brașov (gol Ploeșteanu), pe 11 iulie, a fost nevoie de un al treilea meci, pe teren neutru. Pe 25 iulie 1948, la București, constănțenii câștigă cu 2-1, având în portarul Regep cel mai bun om.

În vagoanele de clasa a 2-a ale trenului care-i purta înapoi acasă, spre gara schimonosită de bombe, brașovenii trebuiau să se consoleze că dacă n-a fost să fie anul ăsta, vor încerca iar sezonul următor.

Doar că peste câteva zile FRF a decis să mărească în fiecare din cele patru serii ale Diviziei C numărul echipelor de la 12 la 16. Pregătiți sau nu, din toamnă, UAB-iștii vor fi și ei programați la acest nivel.

Cei ce nu renunță

Silviu Ploeșteanu mergea spre 36 de ani, iar lumea din jur se schimba de la o zi la alta. În timp ce noile autorități comuniste, cu sprijinul trupelor sovietice rămase în țară, lucrau la construcția omului nou și la resetarea întregii societăți și chiar a istoriei înseși, oamenii simpli încercau să-și ducă viața post-război așa cum putea și știa fiecare.

Ploeșteanu, care văzuse din iarbă în anii interbelici ce poate însemna o victorie pentru cei din tribune, pentru oamenii simpli, dorea ca echipa lui să nu fie doar o altă echipă de uzină, ci una care să aducă speranță în sufletele brașovenilor, să-i ajute să reziste un pic mai bine greutăților de zi cu zi.

Cu el în continuare în dublul rol de antrenor-jucător, echipa Uzinele Astra Brașov și-a început aventura în ediția 1948/49 a seriei a patra din Divizia C, în care 9 din cele 13 participante veneau din eșalonul secund, în urma reorganizării acestuia.

Prima destinație? Craiova, orașul în care Silviu Ploeșteanu se născuse, copilărise și învățase să joace fotbal. Tot el deschide și scorul, în minutul 25, iar la pauză brașovenii conduceau CFR Craiova cu 2-1 și păreau capabili să realizeze surpriza în fața rutinatei ex-divizionare B. Dar oltenii revin și câștigă cu 4-2, spre bucuria celor 1500 de spectatori veniți în tribunele stadionului Tineretului din Craiova.

Iată-i pe cei XI stegari din acea zi: Cornatulea – Aron, Andonic, Santi, Zaharia, Chirica, Vlad, Pic, Ploeșteanu, Cojocaru, Teodora. Numele unora dintre jucători conțin anumite greșeli de tipar. (Sportul Popular, 4 septembrie 1948)

După prestația onorabilă, până la urmă, din Bănie, presa locală era convinsă că Uzinele Astra Brașov nu vor avea nici o problemă să învingă CFR-ul din Caracal sub Tâmpa, pe 8 septembrie 1948. A fost însă un dezastru, iar victoria cu 4-0 oaspeților a sădit pentru prima oară îndoială în sufletul lui Ploieșteanu. Analizând felul în care marile fabrici din țară susțin activitățile sportive ale muncitorilor, Sportul Popular din ziua următoare rupea bucăți din echipa de fotbal.

Gruparea UAB din Brașov este un exemplu din cele multe, căci aparținând unei fabrici cu mii de muncitori printre care atleți și cicliști de talent, neglijează toate sporturilor în favoarea unei echipe de football de valoare submediocră, lăsând atleți și cicliști – campioni naționali – fără sprijin. Situația aceasta se repetă în multe întreprinderi mai mari sau mai mici.”
Sportul Popular, 9 septembrie 1948

Din păcate, UAB-iștii au întărit această evaluare în următorul meci, tot acasă, cu CSM Râmnicu Vâlcea. Chiar dacă brașovenii s-au reabilitat din punct de vedere al calității jocului, vâlcenii au câștigat cu 1-0. „UAB a atacat cea mai mare parte a meciului, dar a pierdut din cauza unui ghinion clar.”(Népujság, 22 septembrie 1948)

Trei meciuri, tot atâtea înfrângeri, iar pe 23 septembrie urma derby-ul cu Tractorul (ex-IAR Brașov). Curios lucru, deși pe pe 20 august 1948 toate uzinele din Brașov au fost rebotezate cu nume care să reflecte noua ordine socială, în urma intrării în vigoare a Legii Naționalizării, o parte din presa a continuat să folosească o vreme tot UAB în referirile sale la echipa de fotbal a „noii” Uzine Steagul Roșu Brașov. Proabil din obișnuință.

Datorită celor două sezoane anterioare jucate în eșalonul secund, tractoriștii porneau favoriți în derby-ul început la ora 16:00 pe actualul stadion „Silviu Ploeșteanu”, iar golul lui Bureș confirma asta.

Dar „UAB nu se pierde cu firea și Ploeșteanu egalează săltând mingea peste portarul Călin (Népujság, 29 septembrie 1948). Cine altul, dacă nu chiar Silviu Ploeșteanu, să fie cel care aduce primul punct al sezonului?

După o serie de câteva rezultate inconsistente în campionat – 1-1 cu Metalochimic Brașov, 2-4 acasă cu PCA Constanța – actuala Farul (un gol marcat de Ploeșteanu), și victorie 4-0 cu CFR Constanța), brașovenii au făcut spectacol pe 24 octombrie 1948 în turul 2 al Cupei României.

Silviu Ploeșteanu și-a condus băieții spre o victorie cu 6-3 în deplasare la Făgăraș, contra echipei Explosivi (viitoarea Nitramonia), marcând două dintre goluri. Brașovenii au fost apoi cu un pas în șaisprezecimi, după ce Silviu Ploeșteanu „a adus conducerea echipei gazdă cu un șut de la 18 metri după o acțiune individuală” (Népujság, 3 noiembrie 1948). Divizionara secundă Concordia Ploiești a reușit însă egalarea după pauză, iar faptul că era echipă vizitatoare a calificat-o automat mai departe. Regulamentele vremii…

Silviu Ploeșteanu, care peste doar două luni împlinea 37 de ani, a continuat să fie motorul echipei de sub Tâmpa în meciurile rămase de disputat în seria a patra a Diviziei C.

Duminică, 7 noiembrie 1948, cu ocazia primei aniversări în România a zilei revoluției bolșevice, echipa lui Silviu Ploeșteanu apare pentru prima oară în iarbă purtând denumirea Steagul Roșu Brașov – un semn al unor vremuri și mai tulburi care vor veni. Brașovenii le-au făcut viața grea celor de la Danubiana Giurgiu, aflați în luptă cu CFR Târgoviște și Astra Română Câmpina pentru câștigarea seriei. Deși conduși la pauză cu 2-0, „stegarii” revin prin golurile lui Cojocaru și, evident, Silviu Ploeșteanu, ratează și două lovituri de la 11 metri, iar în final pierd cu 3-2. Clasic.

O săptămâna mai târziu, Ploeșteanu a avut parte de o întâlnire cu trecutul său – Venus București venea sub Tâmpa. Negrii din Splai se numeau acum oficial Venus UCB (Uzinele Comunale București), într-o încercare de a salva o istorie care nu era deloc pe placul noului regim comunist. Dar toată lumea îi spunea în continuare doar Venus.

Bucureștenii au condus în două rânduri, cu 1-0 și 2-1. Șutul lui Silviu Ploeșteanu a făcut iarăși plasa să se cutremure, aducând prima egalare, apoi Vlad, Cojocaru și Szántó (dublă) au stabilit scorul final la 5-2 pentru Steagul Roșu Brașov. O victorie de prestegiu a stegarilor, chiar dacă fost campioană a României era în declin. A fost, totodată, și ultimul succes pe anul 1948.

Se pare că stegarii și-au extenuat toate resursele în meciul cu Venus. Golul lui Tănase Cojocaru și dubla lui Silviu Ploeșteanu au menținut în viață onoarea echipei în înfrângerea cu 6-3 de pe teren propriu cu Astra Română Câmpina, anul terminându-se cu un 0-2 în fața eternilor – pe atunci – rivali de la CFR Brașov.

În februarie 1949 Diviza C era desființată din nou, iar toate echipele reveneau în campionatele județene de care aparțineau. Silviu Ploeșteanu punea în cui ghetele de jucător și făcea din cronometrul agățat la gât un accesoriu permanent.

Restul e istorie.