Public eterogen, public omogen

Majoritatea celor care au publicat impresii despre lansarea de carte, petrecută joi la Librăria St.O. Iosif, au remarcat un lucru. Este vorba despre întâlnirea, în alte circumstanţe de neimaginat, dintre lumea suporterilor de fotbal şi cea a literaţilor. Aparent sunt două categorii socio-culturale situate pe extreme diametral opuse. Numai aparent. Haideţi să demontăm o prejudecată…

Autograful fotbalistului Sorin Cîrţu

Cum ar spune oltenii,  ” fuse, fuse şi se duse !”. Demisia lui Cîrţu  nu cred că este o ştire care ar avea darul să ne bucure. Mai degrabă să ne mâhnească şi asta nu pentru că am fi pierdut un mare antrenor. Dar această nouă despărţire precipitată reprezintă un alt semnal al crizei ( manageriale,…

1963 / 5 – 0, după 0 -5 !

După acest 0 la 5 ceţos, încasat de stegari în Gruia, facem apel la statistici şi arhive pentru a găsi situaţii similare în istoria galben-negrilor.. Dobrică ne-a încurajat, amintindu-ne de un 5-0 administrat Progresului prin 1961. De-a lungul istoriei, Steagul Roşu a mai înregistrat victorii cu 5, 6 sau chiar 8 la 0. Ce-i drept, au…

De la Montevideo, după 45 de ani

  Respectabilul domn din imagine, suporter stegar cu vechime de la tribuna a 2-a, este posesorul unui tricou de colecţie. E asemănător cu cel comercializat actualmente de magazinul oficial al clubului FC Braşov, e produs tot de Puma, numai că a parcurs un drum foarte lung pentru a ajunge pe Tineretului. Vine tocmai de la…

Muzica şi versurile

Revin cu o fotografie care nu putea lipsi din colecţia La Stegaru.  Blogul lui Răzvan Dobrică, cea mai consistentă arhivă de istorie şi cultură stegară, la care, începând cu ianuarie 2012, am avut plăcerea să-mi aduc şi eu o mică contribuţie, acoperă aproape 80 de ani de trăire în galben şi negru. În toţi aceşti ani au existat…

Imnul – scurtă recapitulare

S-o luăm cu începutul.   Comuna Seaca, judeţul Dolj. În primii ani ai secolului XIX,  Andrei Popa ( cunoscut  ulterior ca Andrii Popa ) devenise cel mai cunoscut şi de temut haiduc din această zonă a Olteniei. În 1809, el şi ceata lui se alătură lui Iancu Jianu în atacul asupra cetăţilor turceşti Vidin şi…

La două capete

Pe strada dintre Modarom şi Prefectură, lungul şir de taxiuri îşi aşteaptă clienţii. Grăbit fiind, trebuie să fac o alegere rapidă. Din mers, scanez câteva din coloană, iar unul dintre ele îmi atrage atenţia. Precum în experimentul lui Pavlov, am reacţionat şi eu reflex la vederea unei eşarfe galben-negre postate pe luneta unui Logan. Deschid…

Prea umili / FCM Braşov – Steaua, 1989

În a doua parte a anilor 80, România fotbalistică se radicalizase, devenind bipolară. Steaua sau Dinamo?, aceasta era întrebarea. Ambiţiile şi orgoliile nemăsurate ale oamenilor politici ai vremii se transbordaseră spre cele două echipe, făcând ca lupta dintre ele, duse pe fronturi văzute sau nevăzute, să atingă cote ridicole de isterie şi paroxism. Prin metode, de cele…